Slusari: Cea mai mare problemă este incompetența actualei guvernări

Slusari: Cea mai mare problemă este incompetența actualei guvernări

Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari susține că, în toiul discuțiilor aprinse pe marginea creditului din partea Federația Rusă (FR), cumva în umbră a rămas subiectul asistenței macrofinaciare din partea Uniunii Europene(UE), informează OFICIAL.

„Apropo, a doua tranșă din această asistență constituie aproximativ 600 milioane lei în formă de grant și credit cu dobândă minusculă. UE a redus la maxim condițiile pentru accesarea acestor bani, ținând cont de situația social-economică din țara noastră. Din 8 puncte, care au fost transmise câteva săptămâni în urmă guvernării două au fost aproape îndeplinite de Procuratura Generală. Pe anumite subiecte din lista respective partenerul nostru strategic a acceptat un compromis.

Dar au rămas câteva puncte nerealizate din motive necunoscute și anume:
1. Angajamentul public din partea autorităților privind anularea procedurii acordării cetățeniei în schimbul unor așa-zise investiții.
2. Pornirea consultărilor publice în privința Strategiei de reformare a justiției (cel puțin pe o platformă digitală).
3. Angajamentul public referitor la organizarea unui audit internațional pentru perioada de doi ani de activitate ai Consiliului Audiovizual și Consiliului Concurenței (acest lucru este arhi necesar pentru noi).
4. Adoptarea Legii privind organizațiile necomerciale conform standardelor europene (proiectul demult este depus în Parlament!)

De ce este tergiversat procesul realizării condiționărilor menționate, care totalmente coincid cu interesele Republicii Moldova?

Prim-ministrul Chicu a spus în Parlament că în cazul în care găsim bani în condiții mai avantajoase decât cele propuse de Federația Rusă, guvernul e gata să le accepte. Poftim! Sunt suficiente două zile pentru a beneficia de o sumă impunătoare.

Totodată, apare un mare semn de întrebare: cine va purta vina pentru pierderea celei de a treia tranșe din asistența macrofinanciară oferită de UE în valoare de circa 800 milioane lei? De fapt, până în iunie mai este ceva timp și o guvernare responsabilă ar fi reușit să îndeplinească condițiile necesare pentru accesarea acestor bani, jumătate din care sunt sume nerambursabile.

Dar cea mai mare problemă este incompetența actualei guvernări și faptul că aceasta nu este deloc credibilă în raport cu Uniunea Europeană cu care Moldova a încheiat un Acord de Asociere”, a scris Slusari, pe o rețea de socializare.

Andriana Cheptine

Share