157 de cazuri noi de COVID-19
Laboratoarele specializate au procesat în total, astăzi, 915 probe, dintre care primare fiind procesate 695 probe, iar 157 din acestea sunt pozitive la COVID-19.
Despre aceasta a anunțat ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, după ședința Centrului Unic de Comandă.
„Avem un caz de import din Federația Rusă, restul sunt cu transmitere locală. Avem 2 focare de COVID-19 în sistemul medical, este vorba despre Asistența Medicală Urgentă din Capitală și Spitalul Clinic din Bălți, secția terapie și urologie”, a spus ministra.
Premierul Ion Chicu a informat că localitatea Carahasani din Ștefan Vodă a ieșit din regimul de carantină și mai rămân 7 localități. De asemenea, mâine va avea loc ședința CSE.
În total, în R. Moldova sunt înregistrate 3 638 cazuri de infecție cu COVID-19, active sunt 2 560 luând în calcul numărul celor tratați și decedați.
Cristina Parfeni