Maia Sandu a sesizat Procuratura Anticorupție: Noi avem nevoie de demnitari în care să avem încredere
Președinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu a anunțat că, a sesizat Procuratura Anticorupție în vederea tragerii la răspundere penală a tuturor celor care au negociat și organizat semnarea Acordului de împrumut cu Federația Rusă, informează OFICIAL.
Potrivit spuselor sale, este vorba de „viceprim-ministrul, ministrul finanțelor, Serghei Pușcuța, ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Andrei Neguță, dar și alte persoane implicate în aceste procese, numele cărora guvernarea preferă să le țină ascunse”. „Unele prevederi ale Acordului de împrumut încheiat cu Federația Rusă sunt în detrimentul intereselor naționale ale Republicii Moldova și implică riscuri majore pentru securitatea statului. Conform acestui acord, Republica Moldova își poate pierde de facto independența economică, deoarece datoriile unor companii private se pot transforma în datorii ale statului Republica Moldova față de Federația Rusă. Oamenii de stat trebuie să apere interesele statului, adică ale cetățenilor, și trebuie să răspundă pentru deciziile pe care le iau. Indiferent dacă au luat decizii proaste de bună voie sau au fost impuși de cei care i-au numit în funcție. Noi avem nevoie de demnitari și funcționari publici în care să avem încredere că vor acționa în interesul țării, iar cei care încalcă acest principiu trebuie să răspundă”, a scris Sandu, pe o rețea de socializare.
Andriana Cheptine