Ruxanda Glavan: Scopul final este apropierea de standardele europene

Ruxanda Glavan: Scopul final este apropierea de standardele europene

Ieri, 02 aprilie 2015, în cadrul Ministerului Muncii, Protecție Sociale și a Familie a avut loc Ședința Consiliului de Coordonare a asistenței externe. La eveniment a participat Ruxanda Glavan, ministru Muncii Protecție Sociale și a Familie, parteneri de dezvoltare și reprezentanții instituțiilor ce implementează proiecte de asistență externă.

În cadrul întrunirii s-a discutat despre continuarea colaborării, intensificarea comunicării dar și identificarea suportului financiar în fortificarea instituțiilor din subordinea Ministerului.

În acest context, ministru  Ruxanda Glavan a menționat că „Ministerul Muncii, Protecțieo Sociale și a Familiei mizează pe suportul partenerilor externi în asigurarea continuității proceselor de reformare a sistemului serviciilor sociale şi sporirea calității acestora cu scopul final de apropiere de standardele europene.”

La rândul lor, cei prezenți au reiterat susținerea pentru dezvoltarea domeniului social din Republica Moldova, dând asigurări în continuarea colaborării existente, dar și în lansarea unor noi proiecte.

Menționăm că în cadrul ședinței s-a discutat despre asigurările sociale, asistența socială, asigurarea politicilor de gen, asigurarea politicii demografice și migraționale, protecția copilului, politicile salariale și migrații de muncă.

Doina Secrieru

Share