Ședința Guvernului va avea loc mâine! Chicu oferă detalii

Ședința Guvernului va avea loc mâine! Chicu oferă detalii

Premierul Ion Chicu a anunțat că au agreat, împreună cu colegii din Guvern, să desfășoare mâine, 17 aprilie, ședința Guvernului, pentru a aproba proiectele de lege de susținere suplimentară a agenților economici și cele de rectificare a BS, BASS și FAOAM, informează OFICIAL.

„Odată aprobate în Guvern, aceste proiecte vor fi remise Parlamentului spre examinare și aprobare. Urmare a recentei decizii a CCM, guvernul este de-facto lipsit de posibilitatea practică, oferită de Constituție, de a merge cu angajare de răspundere pe aceste proiecte (o eventuală neparticipare a deputaților la prezentarea proiectului de către prim-ministru înseamnă neconstituționalitatea legii din motive procedurale). Respectiv, vom merge pe procedura obișnuită. Sper Parlamentul să aprobe aceste legi. În caz contrar, țara va intra în colaps financiar și social-economic. Pe parcursul zilei de astăzi colegii de la Ministerul Finanțelor și Ministerul Economiei și Infrastructurii vor consulta suplimentar proiectele date cu reprezentanții asociațiilor de business.

p.s. Avem în ultimele 24 de ore alte 64 de persoane vindecate de coronavirus și externate din spitale. În total, la ziua de astăzi avem 235 persoane tratate de această boală. Este un motiv suplimentar de a le mulțumi medicilor noștri!

Dar și de a forma, deja, agenda pentru data de 27 aprilie. „T.B.C.” rămâne, bineînțeles, dar totul depinde de noi toți!”, a scris Chicu, pe o rețea de socializare, făcând publică agenda pentru data de 27 aprilie 2020.

Andriana Cheptine

Share