Mizerie şi produse alterate, în mai multe fast food-uri din capitală VIDEO
Mizerie şi condiţii insalubre de preparare a bucatelor – asta au găsit oamenii legii la mai mulţi agenţi economici, specializaţi în pregătirea şi comercializarea produselor alimentare fast-food, “kebab” sau ”shaurma”. Verificările au avut loc concomitent la şase agenţi economici, fiind create grupe mixte, care au elucidat încălcări grave a legislaţiei în vigoare precum şi de ordin sanitar.
Poliţiştii au constatat că, administratorii localurilor nu eliberau consumatorilor bonuri fiscale, iar în aparatele de casă şi control s-au depistat excedente de mijloace financiare, depăşind considerabil datele rapoartelor contabile. Totodată, produsele alimentare erau păstrate în condiţii insalubre cu semne vizibile de alterare, termeni de valabilitate expiraţi, în lipsa certificatelor veterinar-sanitare sau a celor de provenienţă. Unii dintre angajaţi nu dispuneau de cartelele medicale obligatorii, precum şi nu aveau studiile necesare din domeniul alimentaţiei publice.
Ca rezultat al verificărilor demarate, activitatea a doi agenţi economici urmează a fi sistată, iar celelalte patru întreprinderi au primit prescripţii de a înlătura neajunsurilor admise în activitate. Totodată factorii de decizie riscă amenzi contravenţionale pentru încălcări de ordin economic-financiar.
Maria Roşca
Da in ce local e mizeria
In ce local e mizeria