Agenția „Moldsilva”: Silvicultorii RM demonstrează implicarea în efortul întregii societăți

Agenția „Moldsilva”: Silvicultorii RM demonstrează implicarea în efortul întregii societăți

Agenția „Moldsilva” susține că, silvicultorii Republicii Moldova demonstrează prin fapte concrete solidaritate și implicare în efortul întregii societăți, la combaterea și tratarea virusului COVID – 19.

„Astfel, toți angajații Agenției „Moldsilva” și a întreprinderilor teritoriale din subordine au decis, de comun acord, donarea salariului pentru o zi de muncă, din luna martie, pentru sistemul medical și lucrătorii medicali, care luptă la propriu, fără clipe de respiro”, se spune comunicat.

Dumitru Cojocaru directorul Agenției „Moldsilva” a declarat că silvicultorii apreciază, la justa valoare, efortul zilnic al medicilor și al conducerii țării și au decis să se implice în susținerea lor.

„Totodată, în cadrul Agenției „Moldsilva” și a întreprinderilor din subordine au fost întreprinse toate măsurile ce se impun la organizarea activităților strict necesare precum protejarea pădurilor, contracararea braconajului și anumite lucrări în pepiniere. Personalul antrenat în aceste activități a fost instruit și echipat conform deciziilor Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale”, se mai spune în comunicat.

Cristina Pendea

Share