(INTERVIU) Veaceslav Frunze: Industria transportului aerian se află în cea mai profundă criză din toate timpurile

(INTERVIU) Veaceslav Frunze: Industria transportului aerian se află în cea mai profundă criză din toate timpurile

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, administratorul interimar al Î.S. „MOLDATSA”, Veaceslav Frunze, a vorbit despre cât de grave sunt consecințele pandemiei pentru activitatea instituției, ce măsuri au întreprins până acum ca urmare a situaţiei create, ce urmări crede că vor urma, dar și alte aspecte importante. 

T. Dle Frunze, cât de grave sunt consecințele pandemiei pentru activitatea Î.S. „MOLDATSA”?

V.F.: Epidemia Covid-19 are un impact major asupra tuturor domeniilor de activitate. În țară și în lume. Ne aflăm într-o perioadă marcată de incertitudine totală. Pe lângă pandemia propriu-zisă, ne așteaptă și o criză economică ale cărei consecințe se prognozează a fi foarte mari.

Întreprinderea de Stat pentru Utilizarea Spațiului Aerian și Deservirea Traficului Aerian „MOLDATSA”, se află în aceeași situație ca toate instituțiile de stat, confruntându-se cu o criză fără precedent. Dar asta nu înseamnă că ne putem îndepărta de responsabilitățile pe care le avem față de cetățeni. Trebuie să asigurăm funcționalitatea întreprinderii, indiferent de cât de agresivă n-ar deveni această catastrofă epidimiologică.

Cifrele vorbesc de la sine. Industria transportului aerian se află în cea mai profundă criză din toate timpurile.Traficul aerian s-a redus cu până la 70% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Spre exemplu: la nivel național, în primele două săptămâni ale lunii martie comparativ cu anul 2019, traficul aerian terminal a înregistrat scăderi de la 8% la 20%, iar începând cu 16 martie 2020 a înregistrat un declin major de la 40% până la 95,4 %. Traficul aerian de tranzit a înregistrat scăderi de 40% – 80%.

Î.S.MOLDATSA activează în baza principiilor de autogestiune și autofinanțare. Veniturile întreprinderii nu reprezintă încasări de la bugetul de stat. Acestea depind direct de taxele pe care le achită operatorii aerieni, prin urmare reducerea numărului de zboruri înseamnă reducerea veniturilor MOLDATSA.

Noi, la rându-ne, avem obligațiuni financiare față de angajații noștri și față de alți prestatori de servicii. Este o interdependență directă, consecințele căreia sunt lesne de înțeles.

T.: Î.S. „MOLDATSA” a anticipat vreodată o astfel de situaţie fără precedent în istoria RM? Avea pregătit un plan de criză?

V.F.: În mod firesc, orice instituție ar trebui să aibă un sistem de management al riscurilor și soluții juridice în caz de force majeure. Î.S. „MOLDATSA” este obligată de actele naționale și internaționale să aibă un „Plan de contingență pentru asigurarea continuității furnizării serviciilor de navigație aeriană”, care ia în calcul și amenințarea apariției unei pandemii.

Scopul acestui plan este de a asigura o planificare adecvată, acțiuni coordonate între subdiviziunile operaționale ale întreprinderii și cu instituțiile externe în vederea asigurării continuității și siguranței furnizării serviciilor de navigație aeriană în situații de contingență.

Un detaliu foarte important este faptul că prevederile internaționale, impun ca serviciile de navigație aeriană să fie furnizate continuu, indiferent de situație sau de provocările care pot să afecteze nemijlocit calitatea serviciilor MOLDATSA.

Astfel, pentru situațiile extreme care nu pot fi prevenite sau anticipate, în ultimii ani a fost creat Centrul de Rezervă de Dirijare a Traficului Aerian. Acesta reprezintă o unitate de dirijare a traficului aerian independent și separată (ca infrastructură), care are scopul de a asigura continuitatea serviciilor de navigație aeriană și nivelul de siguranță acceptabil în situații de contingență, acoperind întreg spectrul de servicii necesare managementului traficului aerian.

T.: Ce măsuri aţi întreprins până acum ca urmare a situaţiei create?

V.F.: A fost instituit grupul de contingență care să se ocupe de gestionarea situației pandemice la nivelul întreprinderii. În acest grup se regăsesc membrii diferitor subdiviziuni capabile să facă o analiză a situației,să asigure o comunicare și cooperare eficientă.

Apoi s-au întreprins la următoarele acțiuni: informarea anagajaților (ne-am asigurat că fiecare angajat cunoaște despre noul Coronavirus),au urmat măsurile elementare precum –folosirea măștilor de protecție și a mănușilor, dezinfectarea încăperilor și respectarea tuturor recomandărilor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova, Organizației Mondiale a Sănătății.

Evident, obiectivele strategice ale MOLDATSA vor fi revăzute și ajustate în funcție de evoluția situației. În afară de asta, activitatea întreprinderii este permanent racordată la toate deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale.

Și încă un aspect important: toate măsurile luate au fost gândite astfel încât să nu afecteze sub nicio formă procesul de furnizare a serviciilor de navigație aeriană. Deși numărul zborurilor a scăzut semnificativ, mai există câteva curse cargo sau charter pe care le deservim cu maximă responsabilitate și profesionalism.

T.: Care e starea de spirit a personalului ÎS „MOLDATSA”? Vă întrebăm pentru că ştim că în profesionalismul lor se investeşte zi de zi, iar în condiţiile în care traficul aerian a scăzut semnificativ, şi solicitarea faţă de profesioniştii Dvs. e redusă?

V.F.: Fiecare angajat MOLDATSA trebuie să se simtă protejat și încurajat de întreprinderea la care lucrează. De asta, comunicarea noastră cu angajații pune accent pe sănătatea colectivului, pe un dialog deschis și pe o atitudine colectivă.

Ceea ce ține de investirea în profesionalismul angajaților, oamenii care sunt responsabili de siguranța traficului aerian vor continua să-și dezvolte competențele. Ei trebuie să fie pregătiți să ia decizii corecte în orice situație dificilă.Pentru asta, avem Simulatorul Complex ATC care reprezintă un echipament de pregătire sintetică, bazat pe tehnologii avansate și conceput pentru a oferi instruiri și a menține abilitățile profesionale  ale controlorilor de trafic aerian,prin exersarea acțiunilor în condiții speciale.

Trebuie să mai precizez că angajații MOLDATSA au deja experiența unei situații de criză. În 2014, volumul traficului aerian, de asemenea, a scăzut cu circa 75% din cauza războiului din estul Ucrainei.

Şi aceasta nu a fost singura problemă. Ulterior, din cauza unui litigiu de lungă durată dintre întreprinderea de stat „Moldtranselectro” şi compania ucraineană „Energoalians”, conturile deținute de „MOLDATSA” în Belgia au fost blocate. Din această cauză, Organizația Europeană pentru Siguranța Navigației Aeriene „EUROCONTROL” nu a putut transfera pe conturile „MOLDATSA” bani pentru serviciile de navigație aeriană destinați pentru activitatea operațională. Respectiv, nu am avut acces la conturile sechestrate timp de 1 an și jumătate.

Am putut să depășim acea perioadă grea, o vom face și de această dată!

Pornim cu toții de la premiza că momentele dificile pot fi depășite doar în echipă!

T.: Care sunt prognozele Dvs față de modul cum va evolua situaţia pe tremen scurt şi mediu,în contextul epidemiei de COVID-19?

V.F.: Eu nu pot da prognoze pentru că MOLDATSA este doar o verigă în tot ecosistemul aviației. Cum va fi afectat acest domeniu la nivel regional și global, exact în această măsură vom avea de suferit și noi ca instituție.

Asociația Internațională de Transport Aerian (IATA) a informat deja despre scenariile pesimiste pe care le anticipează – pierderile ar putea ajunge, în acest an, la 252 miliarde de dolari.
Nu ne rămâne decât să sperăm că perioada Pandemiei va fi cât mai mică, prin urmare – și declinul economic global.

T.: Aveţi un plan de rezervă care să vă permite să rezistaţi în condiţiile în care restricţiile impuse ca urmarea epidemiei vor fi extinse?

V.F.: Evident, am rulat mai multe scenarii de risc și vom acționa etapizat reieșind din nivelul de gravitate a situației. Î.S. MOLDATSA va antrena toate resursele de care dispune pentru a gestiona eficient orice situație care necesită o intervenție rapidă.

T.: Care e situaţia în regiune? Aveţi comunicare în acest sens cu colegii din alte ţări?

V.F.: MOLDATSA este zilnic informată de către Organizația Europeană pentru Siguranța Navigației Aeriene„EUROCONTROL” despre variația traficului aerian din regiune. Toate instituțiile din domeniul transportului aerian colaborează prin diferite metode, platforme online, teleconferințe, etc. Suntem în contact cu omologii din România (ROMATSA),Ucraina (UKSATSE) și Letonia (LGS) și ținem mâna pe pulsul real al situației.

Suntem conștienți de importanța schimbului permanent de informații. Lupta cu Covid-19 este globală, de asta este imperios să ne unim eforturile în această cauză.

T.: Ce urmări credeţi că va avea situaţia creată şi în cât timp vor putea fi ele depăşite, în opinia Dvs.?

V.F.: Această criză este un test semnificativ pentru întreaga omenire, fiind o situație în plină evoluție, una rapidă și imprevizibilă, cu multiple implicații sociale și economice.

Îndrăznesc să afirm, totuși, că dincolo de pagubele provocate, COVID-19 ne face mai uniți ca niciodată, ne arată cât de mult înseamnă discplina și solidaritatea. Văd o mulțime de gesturi frumoase din partea companiilor puternice întru ajutorarea instituțiilor și cadrelor medicale, văd respect și recunoștință unanimă față de medici, văd familii care au mult-doritul timp de a petrece zile întregi împreună și multe alte lucruri frumoase care, sper din tot sufletul, ne vor face să prețuim mult mai mult lucrurile simple care ne fac fericiți!

Și că tot vorbim de solidaritate, voi încheia cu tradiționalul apel: stați acasă! Ar fi cea mai valoroasă contribuție a dumneavoastră în lupta cu noul coronavirus!

Share