De la începutul lunii martie curent, încasările Serviciului Vamal se cifrează la circa 1,5 miliarde de lei
De la începutul lunii martie curent, încasările Serviciului Vamal se cifrează la circa 1,5 miliarde de lei, în creștere cu 23% față de încasările din aceeași perioadă a anului precedent, informează OFICIAL.
Potrivit unui comunicat de presă, în perioada 16-22 martie 2020, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat peste 462,7 milioane lei, fiind perfectate 10 522 de declarații vamale.
„Pe parcursul săptămânii trecute, au fost constatate 35 de încălcări ale legislației vamale, dintre care 11 se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul RM a autoturismelor cu numere de înmatriculare străine. Tot în perioada vizată, au fost întocmite 45 de procese-verbale cu privire la contravenție și aplicate amenzi în sumă de peste 324 mii lei. În perioada de referință, fluxul mijloacelor de transport a constituit 20 498 de traversări. Cele mai mari valori de trafic au fost semnalate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 4 827 și, respectiv, 2 485 de traversări. În acest context, reamintim că mai multe puncte de trecere a frontierei de stat rămân a fi închise. Informații suplimentare privind măsurile întreprinse în vederea diminuării riscului de răspândire a infecției de tip nou Coronavirus la punctele de trecere a frontierei și restricțiile impuse de autorități, pot fi găsite aici”, se spune în comunicat.
Potrivit lor, Serviciul Vamal administrează Centrul Unic de Apel (+373 22 788 888), unde pot fi obținute (24/24) informații despre regulile de traversare a frontierei cu diverse bunuri sau înregistrate reclamații cu privire la eventuale abuzuri admise de către angajații instituției.
„Pe parcursul săptămânii trecute, operatorii Liniei de informare au răspuns la 1635 solicitări de informații legate de vamă. În scopul prevenirii răspândirii epidemiei de COVID-19, îndemnăm participanții la traficul transfrontalier să amâne călătoriile și să respecte indicațiile furnizate de autoritățile competente. Aveți grijă de sănătatea Dumneavoastră!”, se mai spune în comunicat.
Andriana Cheptine