Ce s-a decis la ședința Comisiei Situații Excepționale

Ce s-a decis la ședința Comisiei Situații Excepționale

Comisia Situații Excepționale s-a întrunit astăzi într-o nouă ședință.

Premierul Ion Chicu a anunțat că, ministerele, Cancelaria de Stat, alte autorități centrale subordonate Guvernului și structurile organizaționale din sfera lor de competență vor avea un grafic separat de activitate.

„Începând cu luni, vor organiza, desfășura activități în regim special de lucru de la 7.30 – 16.00 și pauza 12.00-12.30. Raționamentul acestei decizii este de a fluidiza traficul de pasageri în transportul public”, a precizat Chicu.

Potrivit lui, au mai fost clarificate unele decizii ce vizează activitățile economice, CNAM-ului, finanțării din resurse bugetare, accesul persoanelor pe teritoriul RM în cazul zborurilor charter.

Andriana Cheptine

Share