Șefia ANSA a semnat o dispoziție

Șefia ANSA a semnat o dispoziție

Directorul general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Vladislav Cotici, a semnat o dispoziție Privind executarea prevederilor Hotărârilor Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.

„În scopul executării prevederilor Hotărârilor Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică privind evoluția situației epidemiologice a infecției COVID-19 – Nr. 8, Anexa 2, din 15.03.2020 și Nr. 9, p. 6., din 15.03.2020, dispun

  1. Administratorii piețelor agroalimentare, unităților de alimentație publică, inclusiv localurilor și spațiilor amenajate/autorizate din incinta acestora, cu excepția activităților de preparare și distribuire a produselor și bucatelor gata în regim catering, la fel și administratorii sălilor de agrement, recreere, sălilor de sport, centrelor sportive, bazinelor de înot, sălilor de fitness, teatrelor, cinematografelor, sălilor de concerte, muzeelor și a altor unități pentru antrenament și recreere în cadrul cărora sunt amplasate unități de alimentație publică vor asigura sistarea activității acestora până la data de 01.04.2020.
  2. Administratorii unităților de depozitare, transportare, comercializare și procesare a produselor alimentare, unităților de alimentație publică autorizați în domeniul preparării și distribuirii produselor alimentare și bucatelor gata în regim catering vor asigura transportarea produselor alimentare și bucatelor gata doar în unități de transport autorizate sanitar-veterinar, cu asigurarea măsurilor sanitare de dezinfecție corespunzătoare, cu înregistrarea acțiunilor respective în conformitate cu reglementările în domeniu.
  3. Administratorii unităților de depozitare, transportare, comercializare și procesare a produselor alimentare, precum și a unităților de alimentație publică autorizate în domeniul preparării și distribuirii produselor alimentare și bucatelor gata în regim catering, vor asigura monitorizarea zilnica cu înregistrările respective ale personalului din subordine, în scopul admiterii în procesul de lucru numai a personalului clinic sănătos, totodată vor monitoriza respectarea distanței sociale (un metru) în procesul activității, inclusiv vor asigura în incinta unităților menționate desfășurarea măsurilor sanitaro-igienice regulate corespunzătoare cu înregistrarea acestora, dotarea cu mijloace, echipamente sanitare și de igienă a personalului.
  4. Nerespectarea măsurilor de sănătate publică expuse în Hotărârile Nr. 8 și 9 ale Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică din 15 martie 2020 privind evoluția situației epidemiologice a infecției COVID-19 constituie pericol pentru sănătatea publică și va servi temei pentru tragere la răspundere contravențională și/sau penală a persoanelor vinovate, în conformitate cu legislația națională.
  5. Subdiviziunile teritoriale pentru siguranța alimentelor (cu statut de direcții) vor asigura monitorizarea îndeplinirii prevederilor menționate în colaborare, după caz, cu alte instituții ale statului, în conformitate cu competențele atribuite de legislație. În cazul constatării cazurilor de neîndeplinire a prevederilor prezentei dispoziții vor fi aplicate masuri conform prevederilor legale.
  6. Subdiviziunile teritoriale pentru siguranța alimentelor (cu statut de direcții) vor asigura activitatea specialiștilor  din cadrul subdiviziunii la Ședințele Comisiei excepționale din teritoriu”, se arată într-un comunicat al ANSA.

Cristina Pendea

Share