S-au speriat de poliţişti! 6000 pachete de țigări, abandonate în zona de frontieră. FOTO
Angajații Poliției de Frontieră documentează un caz de contrabandă cu 120.000 de țigarete, înregistrat în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Lopatnic.
Ieri, în jurul orei 20.30, urmare a valorificării unei informații operative, patrula Poliției de Frontieră a monitorizat, pe direcția Tețcani-Crasnoleuca, activitatea infracțională a unui grup de persoane. Bărbații, patru la număr, intenționau să treacă mai multe colete voluminoase peste râul Prut, dar observând că sunt supravegheați de către inspectorii de frontieră, au abondonat marfa și, profitând de întunericul de afară și terenul greu accesibil pentru grupa de intervenție, au reușit să fugă și să se ascundă în localitatea Tețcani.
Ca rezultat al cercetării zonei de frontieră, patrula a depistat 4 colete, în care erau ambalate 6.000 de pachete de țigări marca RITM, cu timbru de acciz național. La fel, au fost depistate o barcă de gonflabilă, o pompă și două vâsle.
Țigările au fost ridicate și depozitate pe teritoriul Sectorului Poliției de Frontieră Lopatnic. În prezent, polițiștii de frontieră continuă investigațiile în vederea identificării persoanelor implicate în contrabanda cu produse de tutungerie și atragerea acestora la răspundere în conformitate cu legislația națională.
Maria Roşca