Deputații Blocului ACUM – protest în Parlament. Blochează tribuna!

Deputații Blocului ACUM – protest în Parlament. Blochează tribuna!

Fracțiunile Platformei „Demnitate și Adevăr” și Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) vor bloca, timp de 30 de minute, tribuna Parlamentului, în semn de protest, transmite OFICIAL.

Anunțul a fost făcut de deputații Igor Grosu și Alexandru Slusari, în cadrul unui briefing de presă.

„Noi vedem această transformare a Parlamentului într-o anexă a Președinției. Faptul că mai multe proiecte ale opoziției au rămas fără atenție, dar și că nu se respectă buchia legii – ne face să credem acest lucru. Am văzut cu moțiunea de cenzură asupra ministrului Ciocoi, care a fost depusă perfect legal, care a întrunit toate condițiile, care a avut inițial aviz pozitiv al Comisiei juridice, ulterior – șeful Comisiei a modificat avizul și moțiunea nu s-a mai examinat. Am văzut și manipulările la unele proiecte de lege. Am înțeles că trebuie să vină azi cu un Raport Guvernul Chicu, dar ne așteptăm la un gest fricos din partea celor ce guvernează țara. Noi, cei de la Platformă și PAS, nu avem de gând să acceptăm acest lucru. Azi prima măsură va fi blocarea, pentru 30 de minute, a tribunei Parlamentului. Dacă semnalul nu va fi auzit, îl vom repeta”, a spus Alexandru Slusari.

La rândul său, deputatul Igor Grosu a menționat că, ieri, la ședința Parlamentului, au fost comise 3 lucruri grave.

„S-a trișat la numărarea voturilor pentru unele proiecte de legi, atitudinea josnică și iresponsabilă la inițiativa opoziției de a-l chema în Parlament pe Ciocoi, atitudinea conducerii Parlamentului față de inițiativele care vin din partea opoziției. Noi nu vom tolera acest circ pus la cale de PDM și PSRM, vom bloca temporar tribuna Parlamentului în speranța că doamna Președintă nu s-a transformat într-un instrument docil al lui Dodon”, a spus Igor Grosu.

Cristina Parfeni

Share