Acordul de înfrățire semnat de Chișinău și Tel Aviv în anul 2000 va fi reînnoit
„Am avut astăzi o întrevedere cu primarul orașului Tel Aviv, Ron Huldai. O discuție foarte bună unde am punctat mai multe priorități de colaborare între orașele noastre. Am ajuns la o înțelegere pentru a reînnoi Acordul de înfrățire semnat de Chișinău și Tel Aviv în anul 2000”. Despre aceasta anunță primarul capitalei, Ion Ceban, într-o postare pe Facebook, informează OFICIAL.
Ceban a mai spus că vor realiza și un plan de activități pe care urmează să le implementeze în comun. „Totodată, colegii din Tel Aviv ne-au propus să ne ajute în efectuarea expertizelor pe diverse domenii dar și realizarea proiectelor concrete în ceea ce privește: administrația publică locală, infrastructură, mediul de afaceri, medicină”, a scris el, adăugând: „Statul Israel este un puternic lider global în tehnologie, agricultură, managementul apei, securitate cibernetică şi digitalizarea sectorului medical, iar inovaţiile şi managementul implementat în oraşele din această ţară, ar putea fi aplicate şi la Chişinău”.
„Zilele acestea particip la Forumul Internaţional al Urbaniştilor în Israel. În cadrul evenimentului sunt invitați peste 100 de primari din toate țările”, a subliniat primarul.
Doina Secrieru