(INTERVIU) Ion Sula: 2019 a fost un an cu multe provocări…
Interviu cu Ion Sula, om de afaceri, ex-ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare, ex-şef al ANSA pentru Almanah Politic 2019.
Dvs. aţi început anul în calitate de şef al ANSA. Cum a fost mandatul Dvs. în fruntea acestei instituţii?
2019 a fost un an cu multe provocări, or anii electorali nici nu pot fi altfel. Chiar de la începutul anului primind susţinerea şi încrederea a peste 700 de locuitori din toate localităţile circumscripţiei electorale nr. 37, cu multă responsabilitate m-am lansat în campania electorală pentru alegerile parlamentare din februarie 2019.
Totodată, am început anul cu o agendă bine fixată cu obiective bine punctate legate de activitatea mea în calitate de Director General ANSA. O parte dintre ele chiar am început să le implementez.
Cu ce realizări la ANSA vă mândriţi?
Probabil, aţi înţeles deja că sunt un om al echipei şi al acţiunii, iar revenirea mea la ANSA a însemnat, în primul rând, consolidarea echipei acestei instituţii, care este una destul de numeroasă şi care în acea perioadă trecea prin reforma administrativ-teritorială, or o echipă consolidată, înseamnă o echipă funcţională, anume de aceasta are nevoie ANSA. Totodată, am demarat procesul de revitalizare a proiectelor cu instituţiile omoloage şi cu partenerii de dezvoltare, fiind elaborate şi coordonate mai multe proiecte ale acordurilor bilaterale de colaborare, reactualizate şi semnate unele acorduri de colaborare inter-instituţională cu instituţiile de la noi.
În activitatea mea în serviciul public, mereu am susţinut ideea că menirea instituţiilor publice este de a sprijini cetăţeanul (producătorul, consumatorul etc.), de aceea, un alt obiectiv al activităţii mele la ANSA l-a constituit stabilirea parteneriatelor stabile cu producătorii din sectorul agroalimentar, asociaţiile şi grupurile care erau gata să ne susţină, să pună umărul în procesul de implementare a politicilor pentru a cuceri pieţe noi pentru produsele agroalimentare moldoveneşti. Totodată, de a substitui importurile de produse agroalimentare autohtone.
Aveţi careva regrete legate de această funcţie?
Cel mai mare regret ţine de faptul că, odată cu schimbarea conducătorilor instituţiilor, nu sunt continuate multe proiecte bune, iar acest aspect întârzie şi stagnează foarte mult activitatea instituţiilor publice.
În 2019 aţi candidat la alegerile parlamentare. Ce v-a determinat?
Mereu am simţit că pot şi trebuie să fac mai mult, indiferent de poziţia ocupată sau de statutul pe care l-am avut. Activităţile mele mereu au implicat contactul cu cetăţeni care se confruntă cu diverse probleme, dar au în ochi speranţă şi determinare, ei toţi au nevoie să fie auziţi şi sprijiniţi. Anume din acest motiv m-am văzut „obligat” să mă implic mai mult în activitatea politică, pentru a fi acea portavoce a lor în Parlamentul Republicii Moldova. Cetăţenii acestei ţări vor şi merită să trăiască mai bine aici, la noi acasă!
În ce relaţie sunteţi acum cu cei care au votat pentru Dvs.?
După cum am menţionat deja, activităţile mele, indiferent de statut, presupun contactul cu foarte mulţi oameni, iar fiind locuitor al satului Costeşti, una dintre localităţile circumscripţiei electorale pentru care am candidat, sunt în permanent contact cu locuitorii acestor sate, continuăm să ne întâlnim cu ei, să le ascult păsul, să găsim împreună soluţii. Vreau să subliniez faptul că, pentru cei cărora le pasă de viitorul Republicii Moldova, activitatea publică/politică şi contactul cu cetăţenii nu se rezumă doar la perioada campaniilor electorale sau cea a mandatelor în funcţii de demnitate publică.
Aţi participat şi în alegerile locale. Cu ce impresii aţi ieşit din acest scrutin?
Alegerile locale din toamna anului trecut au fost un examen democratic destul de dificil. Cunoscând spectrul de probleme cu care se confruntă raionul, satul meu de baştină al cărui locuitor sunt, nu am putut sta deoparte, am muncit în comun cu o echipă de oameni capabili şi dornici de a îmbunătăţi şi dezvolta infrastructura localităţilor rurale şi bunăstarea locuitorilor de la noi din ţară.
Ce planuri de viitor aveţi?
Şi pentru 2020 am planuri mari. Voi continua să dezvolt proiectele şi activităţile demarate, să iniţiez altele noi, inclusiv ce ţin de Asociaţia producătorilor şi exportatorilor de struguri de masă din Costeşti.
Ce aşteptări aveţi de la 2020?
Ca şi oricare alt cetăţean al acestei ţări, îmi doresc ca Republica Moldova să înregistreze progrese concrete la capitolul democraţie şi dezvoltare economică, iar asta presupune, în primul rând, consolidarea instituţiilor de stat, fiind necesară o atenţie sporită celor care prestează servicii; stabilirea unor parteneriate durabile cu cetăţenii, aici aş vrea să adaug şi sprijinul necesar tinerilor noştri.
Sunt un optimist şi am speranţa că Republica Moldova îşi va relua cursul de dezvoltare economică, fiind gata să pun umărul acolo unde va fi necesar.
sursa: Almanah Politic 2019