PAS își schimbă conducerea în 2020

PAS își schimbă conducerea în 2020

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) se pregătește pentru cel de-al III-lea Congres Extraordinar PAS.

După cum informează OFICIAL, potrivit unui comunicat de presă, congresul va avea loc în martie curent, însă nu a fost precizată data.

Astfel, în următoarele săptămâni se vor desfășura convenții teritoriale în toate raioanele Republicii Moldova, unde urmează a fi delegați participanții la cel de-al III-lea Congres Extraordinar.

De menționat că, în acest weekend, a avut loc convenția locală a PAS în r. Rîșcani, unde au fost aleși participanții la Congres, dar și s-a votat conducerea Organizației teritoriale. În funcția de președinte Organizației Teritoriale Rîșcani a fost ales Igor Culic, în calitate de vicepreședinți – Nicolae Iarmaliuc și Alexandru Irimciuc, iar în calitate de membrii ai Biroului: Natalia Condrea, Rodion Lungu, Diana Frecauțeanu, Alexandru Sandu, Grigore Talpă și Iurie Pădureac.

Prezentă la eveniment, Președinta PAS Maia Sandu a declarat: „Anul 2020 e un an în care vom da o mare lovitură sistemului corupt moldovenesc. Cetățenii Moldovei vor avea ocazia să dea o palmă celui cu obraz gros, care nu roșește când minte. Eu cred că Moldova poate avea un viitor demn, prosper și dezvoltat. Și cel mai scurt drum spre acest viitor este oprirea hoției. Noi vom putea învinge corupția în 2020. Dar o vom face numai dacă oamenii cinstiți, optimiști și motivați își vor uni puterile. Numai dacă vom lăsa de-o parte orgoliile, supărările, diferențele de viziune geopolitică și ne vom uni contra hoției, numai în acest caz vom putea câștiga. Eu contez foarte mult pe membrii PAS din teritoriu. Avem împreună mult de lucru. Dar la capătul acestui drum, la capătul acestui efort ne va aștepta o victorie asupra hoților. O recăpătare a demnității. O țară în care să se întoarcă fără nici o grijă moldovenii. O țară care are grijă de cei sărmani și nu de cei de la putere. O țară europeană, dezvoltată și unită în jurul unor valori”.

De menționat că, mandatul de președinte al PAS al Maiei Sandu este valabil până la data de 15 mai 2020.

Andriana Cheptine

Share