18 cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul R. Moldova. Situația la frontieră
În perioada 27 ianuarie – 2 februarie 2020, în punctele de trecere, fluxul de persoane a constituit 295 161 traversări, dintre care un număr mai mare – 152 301 treceri pe sensul de ieșire din Republica Moldova.
Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 78 249 traversări. Cea mai „activă” frontieră a fost cea cu România, 52% din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița moldo-română.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost:
PTF Leușeni – 53 039 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 43 522 traversări persoane;
PTF Sculeni – 38 471 traversări persoane;
PTF Otaci – 28 334 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 24 967 traversări persoane;
PTF Cahul – 15 902 traversări persoane.
Cea mai aglomerată zi din săptămâna precedentă a fost duminică, 2 februarie 2020, fiind înregistrate valori de 47 789 traversări persoane și 11 695 traversări mijloace de transport. Din totalul de traversări persoane un număr mai mare a fost consemnat al trecerilor cetățenilor moldoveni – 26 593 traversări, dintre care 13 970 treceri pe direcția intrare în țară.
La ora actuală toate punctele de trecere a frontierei activează în regim normal.
Pe parcursul săptămânii trecute, la „frontiera verde” și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au notificat 69 de evenimente, cu documentarea a 79 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
– 36 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– 18 cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul R. Moldova;
– 10 conducători auto au ignorat regulile de transportare și de folosire a vinietelor;
– cinci tentative de trafic ilicit de bunuri.
Au fost declanșate 176 de consemne, dintre care 17 pe INTERPOL, iar 159 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.
În decursul săptămânii precedente 75 de cetăţeni străini, dar și 77 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.
Mihaela Rotari