Recomandările Poliției pentru copii și părinți, în perioada vacanței de iarnă
În scopul informării corecte şi protejării copiilor în preajma vacanței de iarnă, Poliția Capitalei, a desfășurat în școlile și liceile din mun. Chișinău, lecții de prevenire și combatere a delicvenței juvenile, precum și de prevenire a situațiilor de risc.
Astfel Poliția Capitalei recomandă părinților:
– Nu lăsaţi copiii fără supraveghere acasă (îndeosebi pe cei mici);
– Învăţaţii că au voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă;
– Nu trimiteţi singuri copii la magazin fără ca să fie însoțiți de un matur;
– Instruiţi copiii să nu deschidă uşa persoanelor necunoscute dacă se află singuri acasă;
– Atenţionaţi copiii să nu urce cu persoane necunoscute în ascensor precum şi în automobilul unor persoane necunoscute;
– Nu permiteţi copiilor să se joace în preajma carosabilului;
– Nu lăsaţi copiii să iasă în stradă sau la joacă cu bunuri de preţ (cercei, lănţişoare, inele din aur, telefoane mobile etc.);
-Totodată, dacă mergeţi la cumpărături împreună cu copiii, supravegheaţi-i în permanenţă, mai ales în locurile aglomerate (pieţe, magazine mari), unde se pot rătăci.
În cazul în care vă confruntaţi cu așa situație de dispariţie a copilului, apelaţi în cel mai scurt timp posibil Poliţia, la numărul unic 112.
În acelaşi context poliţia recomandă şi copiilor:
– Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute sau cunoscute întâmplător.
– Atenţie la „lumea virtuală”!
– Nu oferiți date personale sau poze celor cu care corespondați pe Internet.
– Circulați numai pe trotuare.
– După căderea întunericului sau în alte condiții de vizibilitate redusă, folosiți îmbrăcăminte de culoare deschisă, care vă face mai vizibili în lumina farurilor.
Doina Secrieru