Interpretul român, Marcel Pavel, va cânta la Târgul de Crăciun din Orhei! Primăria: „Amenajarea Târgului, aproape de final”

Interpretul român, Marcel Pavel, va cânta la Târgul de Crăciun din Orhei! Primăria: „Amenajarea Târgului, aproape de final”

„Amenajarea Târgului de Crăciun din Orhei, aproape de final. După orășelul mirific din centrul Orheiului, oamenii sunt în așteptarea unei alte surprize – Târgul de Crăciun, care își va deschide larg porțile, la OrheiLand, la 21 decembrie”. Aceasta se menționează într-un comunicat al Primăriei orașului Orhei.

Evenimentul va începe la ora 17:00. „Tobogane, caruseluri și multe alte atracții pentru cei mici și cei mari, un patinoar imens și multe alte surprize îi așteaptă aici pe vizitatori. Cel mai important e că accesul la toate distracțiile va fi absolut gratuit”, mai comunică autoritățile locale.

„Cea mai variată ofertă distractivă este destinată copiilor. Ei se vor putea bucura de o diversitate mare de tobogane de iarnă, de caruseluri, iar de pe un „Roller coaster” vor putea admira atmosfera de basm ce va domina Târgul de Crăciun din OrheiLand. Cei mari și cei mici vor avea acces la cel mai mare patinoar de gheață cu o suprafață de 800 metri pătrați. O altă surpriză de proporții va fi circul italian „Bonaccini”. Artiștii de circ italieni vor prezenta show-uri, acrobații și trucuri incredibile. Iar Moș Crăciun va împărți cadouri copiilor în reședința sa din OrheiLand.  În câteva zeci de căsuțe special amenajate, vizitatorii Târgului de Crăciun vor putea cumpăra tot felul de bunătăți la preţ redus”, adaugă Primăria.

Interpretul român, Marcel Pavel, va da culoare serii de 21 decembrie, încântându-i pe vizitatori cu cele mai frumoase și calde piese, susțin autoritățile.

ai1i7980_3626788

ai1i8000_8081473

ai1i8030_9514957

photo_2019-12-18_11-17-17_4759373

Doina Secrieru

 

Share