Bazinul „Dinamo” se transformă într-un centru modern de nataţie

Bazinul „Dinamo” se transformă într-un centru modern de nataţie

Sute de copii şi adulţi pasionaţi de înot se vor putea antrena în condiţii mai bune la Clubul sportiv „Dinamo” al Ministerului Afacerilor Interne. Instituţia se află în proces de renovare capitală, lucrările de reconstrucţie fiind finalizate în proporţie de 60 la sută, informează OFICIAL.

Bazinul „Dinamo” are o istorie de peste 4 decenii, perioadă în care nu a fost reparat capital. Toată infrastructura era învechită. Sistemul de filtrare a apei, iluminarea, dar şi reţelele de apeduct și canalizare nu fuseseră schimbate niciodată.

Galina Tereşcenco este antrenoare de înot, cu un stagiu de peste patru decenii şi a învăţat sute de copii să înoate. Ea afirmă că reconstrucția capitală salvează bazinul de la dispariţie. „Dinamo a trecut prin perioada sa de glorie, dar, treptat, a „îmbătrânit” şi a ajuns într-o stare deplorabilă. Vopseaua albastră din toate încăperile, vestiarele şi sălile de duş vechi, construite încă în anii ’60 ai secolului trecut, formau o imagine dezolantă. Teracota se desprindea de pe pereţi, ţevile se spărgeau frecvent. Toate acestea ne creau probleme foarte mari. Dacă nu începea reconstrucția, cred că într-un an sau doi bazinul s-ar fi închis definitiv. Prin acest proiect are loc renaşterea acestui centru sportiv îndrăgit de mii de persoane”, spune antrenoarea.

În prezent Galina Tereşcenco îşi antrenează discipolii la unul din bazinele din capitală şi este nerăbdătoare să revină la locul de muncă unde a activat aproape toată viaţa. Ea este sigură că după redeschiderea bazinului, numărul copiilor care vor dori să practice înotul, va fi şi mai mare. „Dinamo este locul unde apar „peştişori de aur”, aşa îi numim noi pe campionii noştri. Sunt sigură că vom descoperi încă multe talente după ce bazinul îşi va relua activitatea”.

Datorită majorării bugetului alocat pentru acest proiect de Ministerul Afacerilor Interne, a fost posibilă extinderea volumului de lucrări planificat inițial. Astfel, în afară de cele două bazine de înot (unul pentru copii şi altul pentru adulţi) sunt reconstruite toate spaţiile de pe teritoriul viitorului centru de nataţie. Este vorba despre spații tehnice, cu o suprafață totală de circa 150 m 2, în incinta cărora vor fi instalate sistemele de filtrare și termoficare.

Vor fi construite o serie de spații noi, adiacente bazinului, cu o suprafaţă totală de 692 m pătraţi. În interiorul acestora vor fi amplasate vestiarele, spațiile administrative și grupurile sanitare. Este în derulare reconstrucţia blocul central al complexului de nataţie, o clădire de 510 metri pătraţi. Pe viitor, acesta va găzdui sala sportivă multifuncțională, o sală de așteptare şi o cafenea.

Centrul va fi accesibil pentru toţi iubitorii de înot. Complexul va oferi condiţii excelente de antrenament pentru sportivi, dar şi pentru toate persoanele pasionate de nataţie. În premieră pentru ţara noastră, aici vor putea practica înotul şi persoanele cu nevoi speciale. Acest lucru va fi posibil datorită infrastucturii care va fi adaptată pentru toți beneficiarii. Astfel, pentru persoanele cu deficienţe de văz sunt proiectate cărări tactile, inscripţii care să poată fi vizibile datorită contrastului de culori etc. Vor fi accesibile rampe de acces, vestiare și grupuri sanitare adaptate.

Bazinul mare de la „Dinamo”, cu lungimea de 25 de metri și lățimea de 14 metri, va avea după reconstrucţie capitală, șase piste pentru înotători şi va corespunde standardelor Federației Internaționale pentru Natație. Astfel, pe viitor aici vor putea fi organizate competiții sportive de nivel internaţional.

1_TfGrJ5kLmqBmL7HlTCzaMw

1_ZLgpb9S__AYtGy_tZ-Csvg

1_lzaIvDSkxvpEcHqfU4lZmw

sursa: UNDP Moldova

Mihaela Rotari

Share