Fiscul a efectuat verificări la comercianții de pește viu
În perioada 09-13 decembrie 2019, angajații Serviciului Fiscal de Stat (SFS) au desfășurat acțiuni de identificare și conformare voluntară a contribuabililor care desfășoară activitate de comerț stradal, inclusiv în cadrul piețelor comerciale și zonelor adiacente acestora a peștelui viu.
Contribuabililor le-a fost acordată asistență și consultanță sub aspectul înregistrării activității desfășurate, conform formelor organizatorico-juridice prevăzute de legislație, precum și asupra altor drepturi și obligații ale contribuabililor, cât și despre consecințele neconformării la legislația în vigoare și inițierea acțiunilor de control.
După aceste acțiuni Fiscul anunță: începând cu data de 18 decembrie 2019 inspectorii fiscali vor iniția acțiuni de control fiscal prin metoda de verificare operativă la contribuabilii care desfășoară activitate de comerț stradal, inclusiv în cadrul piețelor comerciale și zonelor adiacente acestora a peștelui viu.
Agenții economici vor fi verificați în scopul prevenirii urmările legate de încălcarea normelor ce reglementează activitatea lor. Serviciul Fiscal de Stat reamintește contribuabililor despre obligativitatea aplicării echipamentelor de casă și de control la efectuarea decontărilor în numerar, cât și deținerea documentelor de proveniență a produselor comercializate și îndeamnă comercianții să se conformeze voluntar prevederilor legislației în vigoare.
Cristina Pendea