Deputat, despre transportatori: „Protestul de azi este un semnal al vocii societăţii care nu crede în minciuni”
„Adevărul este că actualul Guvern nu este unul tehnocrat, aşa cum se declară, ci o cenuşăreasă a Preşedintelui Dodon, iar majorarea preţurilor este evident o măsură nepopulară care ar reduce şansele lui Dodon la câştigarea celui de-al doilea mandat”, scrie deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, președintele Partidului Unității Naționale, Octavian Țîcu, informează OFICIAL.
„Acest protest este rezultatul „programului bun de guvernare scris într-o noapte”, un program care nu poate să conţină prevederi menite să îmbunătăţească calitatea serviciilor de transport de călători. Vă întrebaţi de ce unităţile de transport sunt învechite, iar interiorul lor arată dezastruos? Una din principalele cauze este faptul că banii efectiv încasaţi din aceste servicii abia acoperă cheltuielile directe de combustibil şi de reparaţii, iar pentru achiziţionarea de unităţi noi de transport nu ajung bani. Odată ajunşi la primărie, ortacii lui Dodon au pus mâna pe întreprinderile municipale de transport – Parcul Urban de Autobuze şi Regia Transport Electric. Costul real al unei călătorii cu autobuzul se ridică la aproape 10 lei, costul biletului de călătorie fiind de 3 lei, astfel că diferenţa dintre costul real şi cel aprobat de municipalitate este compensat de către autorităţile locale”, mai scrie Țîcu, pe o rețea socială.
Prin urmare, deputatul mai declară: „Populismul, ignoranţa şi minciuna e adevărata faţă a socialiştilor care nu vor ezita să vină împreună cu preoţii în PMAN să sfinţească troleibuzele cumpărate în credit, din bani bugetari, iar în faţa transportatorilor protestatari nu vor ieşi niciodată. Nu vor ieşi, deoarece protestatarii au achiziţionat microbuzele din ultimii bani sau din bani împrumutaţi, ca să-şi poată hrăni familiile, iar furia lor nu poate fi stinsă nici de promisiuni deşarte şi nici de aghiazma popii”.
„Să revenim la microbuze şi transportatori privaţi, ei nu primesc compensaţii care ar acoperi diferenţa dintre costul călătoriei şi cheltuielile reale pentru transportarea unui călător, chiar dacă au cheltuieli mai mari în activitate. De ce nu primesc? pentru că nu fac achiziţii de combustibil, roţi, piese de la firmele „controlate”, la preţuri ridicate şi nu dau „otkat-uri”. Astăzi unii cetăţeni nu au ajuns la timp la muncă, studenţii şi elevii – la ore, iar impactul economic cred că este semnificativ pentru o economie şi aşa şubredă. Funcţionarilor nu le pasă, ei se deplasează cu maşini de serviciu, iar în ambuteiaje savurează din plin performanţele telefoanelor, tabletelor de ultimă generaţie achiziţionate din banii publici şi cu abonamente la traficul de internet şi telefonie plătit din aceeaşi bani. Lor nu le pasă, ei trăiesc într-o altă lume, ei nu călătoresc cu transportul public, iar copii lor sunt transportaţi la şcolile private tot cu transportul de serviciu. Incapacitatea actualului Guvern nu trebuie demonstrată, ea este evidentă, iar protestul de azi este un semnal al vocii societăţii care nu crede în minciuni, promisiuni deşarte şi care nu-şi doreşte un Guvern angajat în promovarea imaginii lui Dodon”, a mai adăugat politicianul.
În concluzie, deputatul comunică: „Soluția pentru această problemă este liberalizarea totală a transportului public”.
Doina Secrieru