Legea cu privire la Procuratură – modificată
Examenul pentru persoanele care candidează la funcția de judecător sau procuror în temeiul vechimii în muncă va fi organizat de Institutul Național al Justiției și va fi susținut în fața Comisiei pentru examenele de absolvire. Parlamentul a aprobat, în două lecturi, în ședința plenară de astăzi, modificarea unor acte legislative, informează OFICIAL.
În prezent, respectivul examen este organizat concomitent cu examenul de absolvire a cursurilor de formare inițială. Prin urmare, examenul de absolvire este susținut o dată pe an, de regulă, în luna martie, odată cu susținerea examenelor de absolvire de către audienții Institutului Național al Justiției. Potrivit autorilor proiectului, acest lucru creează impedimente nejustificate candidaților de a accede în funcția de judecător sau procuror în temeiul vechimii în muncă.
Deputații au mai aprobat o modificare în Legea cu privire la Procuratură ce se referă la condițiile pe care trebuie să le întrunească persoana care candidează la funcția de procuror-șef al Procuraturii UTA Găgăuzia. Astfel, candidatul urmează să aibă o experiență profesională neîntreruptă în domeniul dreptului de 10 ani, dintre care 5 ani în funcția de procuror sau judecător.
În prezent, legea prevede ca persoana care candidează la funcția de procuror-șef al Procuraturii UTA Găgăuzia să aibă o experiență profesională neîntreruptă în domeniul dreptului în ultimii 10 ani. Potrivit autorilor proiectului, aceste prevederi îngrădesc nejustificat accederea persoanelor care candidează la funcția de procuror-șef al Procuraturii UTA Găgăuzia, iar sintagma ”în ultimii” nu corespunde cerințelor de calitate a legii, nefiind clar cum va fi calculat termenul de 10 ani: din momentul intrării în vigoare a legii, din momentul anunțării concursului sau din momentul desfășurării concursului.
Andriana Cheptine