Directorul general al Fabricii de Sticlă din Chişinău vorbește cum au evoluat, în ultimele luni, principalii indicatori ai întreprinderii!
În cadrul unui interviu acordat portalului Curentul.md, Simion Grişciuc, Directorul general al Fabricii de Sticlă din Chişinău, a răspuns la întrebarea: „Cum au evoluat în ultimele luni principalii indicatori ce caracterizează activitatea Fabricii?”.
„Pentru a vă răspunde la această întrebare, ar fi corect mai întâi să menţionez ce capacitate de producere avem. Cuptorul pe care-l avem la Fabrica de Sticlă şi care de fapt e inima întreprinderii, are o capacitate de 200 de tone de sticlă topită în 24 de ore. În mediu, noi obţinem 175-180 tone şi aceasta la un coeficient de folosire a sticlei topite de circa 85-90%. În rezultat, în mediu obţinem 4200 de tone de produs finit lunar fie vară, fie iarnă. Având aceste cifre, trecem deja pe tărâmul administrării. Astfel, în decurs de circa 6 luni, de când, împreună cu echipa, am preluat administrarea Fabricii, am reuşit să diversificăm şi să dezvoltăm portofoliul de clienţi, să majorăm preţurile cu 10-20%, să menţinem constante cheltuielile şi să temperăm creşterea costurilor. De asemenea, am reuşit să cream un fond special pentru plăţile de concediu. O provocare pentru noi a fost şi este încă utilajul învechit din punct de vedere fizic şi tehnic. Avem utilaj care demult şi-a depăşit termenul de exploatare, de aceea am fost nevoiţi să investim în întreţinerea acestuia mai bine de 6 mil. de lei”, a declarat Grișciuc.
Prin urmare, Directorul general al Fabricii s-a referit și la o altă provocare – „ţine de calificarea angajaţilor noştri. De aceea, am început să investim în perfecţionarea şi sporirea calificării specialiştilor şi muncitorilor. În paralel, atragem o atenţie deosebită aspectelor sociale. Astfel, asigurăm alimentarea gratuită cu prânz a angajaţilor fabricii, la majoritatea meseriaşilor le-am majorat salariul cu 10-20%. Ca angajaţii noştri să se poată recrea, am improvizat un teren de volei cu nisip în interior, un panou de baschet etc. Investiţii am efectuat şi în ceea ce ţine de lucrările de reparaţie şi modificare a infrastructurii, a aspectului exterior a blocului administrativ, a parcării, a depozitului de component. Am achiziţionat aparate de aer condiţionat, de răcire şi carbogazare a apei potabile. Chiar dacă am făcut aceste investiţii, preconizăm să avem un profit în creştere faţă de anul trecut. Dacă e să mă refer la probleme, una dintre cele mai importante (care, apropo, e valabilă pentru toată ţara) ţine de îmbătrânire, de lipsa de cadre specializate. De aceea, am demarat o campanie de sensibilizare a tinerilor specialişti, pe care dorim să-i atragem prin salarii destul de bune, prin condiţii de lucru relativ bune, prin achitarea studiilor pentru specializare şi perfecţionare, prin abordare personalizată a fiecărui angajat”, a mai adăugat Directorul general al Fabricii de Sticlă din Chişinău.
Mihaela Rotari