Igor Dodon – cu un mesaj către Klaus Iohannis, de Ziua Națională a României

Igor Dodon – cu un mesaj către Klaus Iohannis, de Ziua Națională a României

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, astăzi – de Ziua Națională a României, a venit cu un mesaj de felicitare adresat omologului său – Klaus Iohannis, informează OFICIAL.

Vă prezentăm mai jos textul integral:

„STIMATE DOMNULE PREȘEDINTE,

Ziua Naţională a României este un prilej deosebit pentru a Vă transmite, în numele meu şi al cetăţenilor Republicii Moldova, cele mai sincere felicitări pentru Dumneavoastră personal şi urări de bine, pace și progres pentru întregul popor român.

Doresc să evidențiez cu multă satisfacție că, în prezent, relaţiile dintre Republica Moldova şi România se dezvoltă plenar în spiritul respectului reciproc și al atașamentului față de valorile comune, iar parteneriatul strategic este în continuă ascensiune.

În acest context, reiterez deschiderea țării mele de a sprijini avansarea agendei bilaterale în domeniile de interes mutual, în special în ceea ce ține de implementarea proiectelor prioritare, menite să sporească gradul de bunăstare și siguranță a cetățenilor noștri.

Reconfirmînd dorinţa sinceră de valorificare deplină a legăturilor dintre ambele state, Vă rog să acceptaţi, Stimate Domnule Preşedinte, expresia înaltei mele consideraţii”, a spus Dodon.

Mihaela Rotari

Share