Primarul capitalei, la Moscova. Cu cine a discutat!

Primarul capitalei, la Moscova. Cu cine a discutat!

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că a primit cu bucurie invitația de a vizita Moscova, informează OFICIAL.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Ion Ceban a scris că despre proiecte comune, dar și despre susținerea în mai multe acțiuni de dezvoltare a municipiului Chișinău, au discutat în cadrul întrevederii sale cu primarul orașului Moscova, Serghei Sobeanin.

„Am mulțumit omologului meu, pentru încrederea și deschiderea pe care o acordă. Am comunicat că, îmi doresc o cooperare strânsă și cât mai largă între capitale, care să cuprindă toate domeniile. La fel, pentru preluarea de practici bune, am convenit sa avem schimb de experiența continuu în diferite domenii de activitate care ar fi utile municipiului Chișinău – urbanism, arhitectura, transport, patrimoniu, soluții smart etc. Totodată, am solicitat, examinarea posibilității de a ne oferi suport în formă de tehnică și utilaj special, zeci de unități, pentru necesitățile curente ale municipalității, dar și inițierea mai multor proiecte de investiții și parteneriate public private. În continuare am stabilit să avem o colaborare fructuoasă, inclusiv prin reînnoirea acordului de colaborare dintre Moscova și Chișinău. Moscova are multe exemple frumoase de dezvoltare urbană pe care le putem prelua și implementa în Chișinău. Vom reuși!”, a scris Ceban.

Totodată, Primarul a anunțat că, în legătură cu vizita sa de lucru la Moscova, a avut o întrevedere și cu viceprim-ministrul, reprezentantul special al Președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova, Dmitrii Kozak.

„Am primit felicitări cu ocazia alegerii mele în funcția de primar general al municipiului Chișinău și mi-a dorit succes în exercitarea mandatului. Am avut o discuție constructivă și am abordat mai multe subiecte din domeniul, economic, social, cultural și educație. La fel, am convenit sa avem o colaborare strânsă, între municipiul Chișinău cu orașele și regiunile din Federația Rusă. Am convenit sa elaboram un plan de acțiuni pentru perioada următoare. Știu că este un potențial enorm în acest sens. Îl vom valorifica împreună!”, a conchis Ceban.

Andriana Cheptine

Share