Instruire în domeniul managementului riscurilor și vulnerabilităților la corupție pentru 40 de polițiști de frontieră

Instruire în domeniul managementului riscurilor și vulnerabilităților la corupție pentru 40 de polițiști de frontieră

40 de angajați ai Poliției de Frontieră sunt antrenați în cadrul unui seminar de instruire în domeniul managementului riscurilor și vulnerabilităților la corupție. Cursurile sunt organizate conform Planului de cooperare între Centrul pentru Controlul Democratic al Forțelor Armate (DCAF), Serviciul protecție internă și anticorupție (SPIA), Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), Inspectoratul General al Carabinierilor (IGC), Inspectoratul național de patrulare (INP) și Direcția formare profesională a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, informează OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă, în contextul Zilei Internaționale a Luptei Împotriva Corupției, care este marcată anual la data de 9 decembrie, IGPF și-a propus organizarea acestor instruiri pe parcursul lunii noiembrie curent, polițiștii de frontieră se familiarizează cu noțiunile integrității profesionale, dar și responsabilitățile, valorile și atitudinile Poliției de Frontieră. La fel se discută dilemele etice ale Poliției de Frontieră, supravegherea colegială și denunțul abaterilor de conduită, inclusiv abordările moderne ale egalității de gen. Pe lângă partea didactică și suportul teoretic, cursul cuprinde module de training, fiind utilizate metode interactive, exerciţii individuale şi de grup, studii de caz, mai mult că toate sunt concentrate pe mesaje motivaționale.

Șeful IGPF Rosian Vasiloi reiterează, de fiecare dată, importanţa angajamentului asumat de Poliția de Frontieră în prevenirea corupției: “a fi un polițist de frontieră integru, cu respectarea consecventă a reglementărilor prin oferirea unui exemplu personal de etică şi integritate, sunt elementele fundamentale în exercitarea atribuţiilor funcționale”.

Menționăm faptul că, IGPF pune un accent deosebit pe segmentul combaterii acțiunilor de corupție și celor conexe acestui fenomen, dar și promovarea spiritului de integritate în scopul ridicării nivelului de siguranță și încredere a societății în Poliția de Frontieră.

seminar

Cristina Pendea

Share