Un program de stagiere, dedicat Capitolului Concurenței din Acordul de Asociere – desfășurat la Zagreb
Funcționari publici din Georgia, Republica Moldova și Ucraina s-au întrunit, în perioada 12-22 noiembrie 2019, la Zagreb, Croația, unde s-a desfășurat un program de stagiere, dedicat implementării Capitolul X: Concurența, al Titlului DCFTA din Acordul de Asociere.
Stagiul a fost organizat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în colaborare cu Agenția de Concurență din Croația, care a fost gazda evenimentului.
Participanții la intership au avut parte de un program extins ce a cuprins un șir de întrevederi cu demnitari, funcționari și reprezentanți ai mediului academic precum și vizite, atât la Agenția de Concurență din Croația, unde ai fost implicați în discuții și schimb de experiență, cât și la alte autorități și instituții de stat din Croația, după cum urmează: Parlament, Ministerul de Externe și Afaceri Europene, Ministerul Finanțelor, Agenția de Supraveghere a Serviciilor Financiare, Facultatea de Economie a Universității din Zagreb.
În cadrul acestor întrevederi au fost abordate aspectele specifice activității instituțiilor vizate, rezultatele atinse, precum și subiecte sensibile și provocările cu care se confruntă, sau s-au confruntat autoritățile din Croația în activitatea lor, în special prin prisma prevederilor stipulate în Acordul de Asociere.
Totodată, acest intership a constituit o platformă de discuții și schimb de informații între reprezentanții autorităților de concurență din țările membre ale Parteneriatului Estic, participanți la eveniment și Agenția de Concurență din Croația, fiind puse bazele unor colaborări fructuoase pe viitor, consolidând astfel relațiile de colaborare existente și asigurând o comunicare mai eficientă între instituțiile vizate.
Cristina Pendea