Transportul de mărfuri şi pasageri a crescut în primele două luni ale anului

Transportul de mărfuri şi pasageri a crescut în primele două luni ale anului

Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna februarie 2015 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 737,8 mii tone de mărfuri, cu 19,1% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 8,0% – comparativ cu luna februarie 2014. Parcursul mărfurilor în luna februarie 2015 a totalizat 266,8 mil. tone-km, cu 26,1% mai mult în raport cu luna ianuarie 2015 şi cu 6,1% mai puţin faţă de luna corespunzătoare din anul 2014.

În ianuarie-februarie 2015 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 1357,1 mii tone de mărfuri, volum superior celui înregistrat în perioada similară din anul 2014 cu 4,1%. Parcursul mărfurilor a totalizat 478,5 mil. tone-km, cu 6,8% mai mic comparativ cu ianuarie-februarie 2014.

 

În ianuarie-februarie 2015 întreprinderile de transport auto au transportat 709,0 mii tone de mărfuri, cu 22,7% mai mult faţă de perioada corespunzătoare din 2014. Ponderi considerabile în volumul total de mărfuri transportate cu transportul auto revin întreprinderilor din municipiile Chişinău (56,7%) şi Bălţi (8,4%), raioanele: Sîngerei (11,0%), Nisporeni (4,7%), Floreşti (2,7%), Edineţ (2,4%), Ialoveni (2,3%), Taraclia (1,9%), Anenii-Noi şi Străşeni (cîte 1,6%), Rezina (1,5%).

Cu mijloacele de transport feroviar în ianuarie-februarie 2015 au fost transportate 648,0 mii tone de mărfuri, volum inferior celui înregistrat în perioada similară din anul 2014 cu 10,7%. În structura mărfurilor încărcate în vagoane la staţiile de cale ferată din ţară ponderi mai mari s-au înregistrat la următoarele grupe de mărfuri: cereale şi produse de panificaţie – 64,2% (în ianuarie-februarie 2014 – 64,0%), metale feroase şi fier vechi – 3,0% (în ianuarie-februarie 2014 – 15,8%), materiale de construcţie şi ciment – 1,6% (în ianuarie-februarie 2014 – 1,8%).

 

În ianuarie-februarie 2015 cu autobuze şi microbuze au fost transportaţi 15,3 mil. pasageri, cu 12,1% mai puţin comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2014. Ponderi semnificative în numărul total de pasageri transportaţi cu autobuze şi microbuze deţin agenţii transportatori din municipiile Chişinău (58,2%) şi Bălţi (4,6%), raioanele: Cahul (5,3%), Orhei (5,1%), Ungheni (3,6%), Străşeni (2,5%), UTA Găgăuzia (2,1%), Ialoveni (2,0%), Anenii-Noi şi Edineţ (cîte 1,8%), Căuşeni (1,4%) şi Soroca (1,3%).

Cu mijloacele de transport feroviar în ianuarie 2015 au fost transportaţi 0,3 mil. pasageri, cu 5,2% mai puţin faţă de ianuarie 2014.

 

Doina Secrieru

Share