Propunerea Maiei Sandu pentru a ieși din actualul „impas politic”
Premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul unui briefing de presă, astăzi, a venit cu o propunere pentru „a ieși din impasul politic”, informează OFICIAL.
„Republica Moldova are nevoie de justiție funcțională. Din păcate, nu toți politicienii din Republica Moldova își doresc această justiție adevărată. Implicarea Guvernului în acest proces este necesară. Eu am datoria în fața oamenilor să mă asigur că următorul procuror, desemnat de CSP, va fi independent. Suntem acum în impas politic. Credem că, actualul Cabinet de miniștri trebuie să rămână în funcție”, a declarat premierul.
În acest fel, Sandu a venit cu o propunere pentru a ieși din acest impas.
„După intrarea legii în vigoare, pentru a activa mecanismul nou de preselectare a candidaților și retragerea moțiunii de cenzură, noi vom expedia legea pentru care ne-am asumat răspunderea spre expertizare Comisiei de la Veneția. Îmi asum angajamentul public să nu expediez lista scurtă de candidați către CSP înainte de a primi avizul Comisiei de la Veneția asupra acestei legi. Astfel, Guvernul va putea să-și continue activitatea”, a conchis Premierul.
Mihaela Conovali