Precizările ANI privind depunerea declarațiilor de avere de către noii aleși locali
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) informează că, în conformitate cu Legea nr. 768/2000, art. 5, alin. (1), mandatul primarului începe efectiv din momentul validării şi durează până la data expirării mandatului consiliului sau primarului respectiv ori înainte de aceasta, dacă intervin anumite condiții legale pentru încetarea mandatului înainte de termen, informează OFICIAL.
Potrivit Legii nr. 436, art. 27, alin. (1), confirmarea legalității alegerii primarului şi validarea mandatului acestuia se fac în condiţiile Codului electoral.
„Mandatul de primar se validează în baza hotărârii instanței de judecată. Totodată, validarea sau invalidarea mandatului de primar se aduce la cunoștință publică, se comunică oficiului teritorial al Cancelariei de Stat şi se prezintă de către un judecător la prima ședință sau, după caz, la o ședință extraordinară a consiliului. Cu privire la art., 31 al Legii nr. 436/2006 privind administrația publică locală, viceprimarii sunt aleși, la propunerea primarului, prin decizie a consiliului, adoptată cu votul majorității consilierilor aleși. În cazul în care candidatura propusă nu întrunește numărul necesar de voturi la 2 ședințe consecutive, primarul propune consiliului o altă candidatură. Eliberarea din funcție a viceprimarului se face, la propunerea primarului, prin decizie a consiliului local, adoptată cu votul majorității consilierilor aleși. Cu referire la Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și intereselor personale, la validarea mandatului ori al numirii în funcție de primar, apare stringent necesitatea depunerii declarației de avere și interese personale, în termen de 30 de zile de la data validării mandatului, unde se selectează temeiul depunerii „la angajare/validare mandat”. Ulterior, după încetarea mandatului, la fel este obligat să depună declarația de avere și interese personale în termen de 30 de zile de la data încetării mandatului, unde va selecta temeiul depunerii „la eliberare/demisie””, se spune în comunicat.
Totodată, ANI a explicat cum se procedează în cazul în care primarul accede în al doilea mandat consecutiv.
- Va depune declarația la încetarea mandatului, în termen de 30 de zile, cu indicarea veniturilor obținute în anul fiscal curent de către subiectul declarării și membrii familiei, concubina/concubinul (de la 01 ianuarie, până în data încetării mandatului), iar bunurile deținute și interesele personale la data depunerii declarației;
- Ulterior, va depune declarația la validare mandat, în termen de 30 de zile, cu indicarea veniturilor obținute în anul fiscal precedent de către subiectul declarării și membrii familiei, concubina/concubinul lui, iar bunurile deținute și interesele personale la data depunerii declarației.
Andriana Cheptine