Fost șef-adjunct al Inspectoratului Ecologic – condamnat la 5 ani închisoare

Fost șef-adjunct al Inspectoratului Ecologic – condamnat la 5 ani închisoare

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță condamnarea de către Curtea de Apel Chișinău a fostului șef-adjunct al Inspectoratului Ecologic de Stat la pedeapsă cu închisoarea pe un termen de 5 ani, pentru acte de corupție.

Procurorii PCCOCS l-au învinuit de estorcarea a 25.000 lei de la reprezentantul unui agent economic, pentru ca ultimul să fie scutit de audit ecologic. Funcționarul, însă, a fost reținut în flagrant delict, la 16 aprilie 2014.

Decizia obținută de procurorii PCCOCS vine după aproape 4 ani de examinări. Mai mult decât atât, tergiversarea procesului e doar un aspect al contextului examinării lui: în noiembrie 2018, însă, inculpatul a fost eliberat de răspundere penală de către Judecătoria Chișinău, sediul Centru.

Acum, însă, pe lângă condamnarea la pedeapsă cu închisoarea, pe care o va ispăși în penitenciar, oamenii legii i-au confiscat cei 25.000 de lei pe care i-a primit ca mită, iar judecătorii i-au impus o amendă de 300.000 lei și l-au privat de dreptul să ocupe funcții publice pe un termen de 8 ani. Sentința este cu drept de atac la Curtea Supremă de Justiție.

Mihaela Rotari

Share