CEC: La Chișinău au participat peste 240 mii de alegători sau circa 38% din total

CEC: La Chișinău au participat peste 240 mii de alegători sau circa 38% din total

Comisia Electorală Centrală (CEC) a tras linie în urma turului II al alegerilor locale desfășurat astăzi, informează OFICIAL.

„În 2019 CEC a organizat și a desfășurat două scrutine complexe cu provocări, care au presupus efort și profesionalism. Mulțumim alegătorilor, funcționarilor electorali, autorităților publice și partenerilor de dezvoltare”, a spus Dorin Cimil, președintele CEC.

Totodată, el a precizat că la ora 21.00 s-au închis toate secțiile de vot. „Conform legislației, câștigător e declarat candidatul care a obținut cele mai multe voturi, indiferent de numărul de alegători”, a spus Cimil.

De asemenea, președintele CEC a spus că Inspectoratul General de Poliție a comunicat despre 88 de cazuri de încălcări sau incidente.

„În câteva clipe vor fi primele rezultate ale alegerilor, la care au participat 650 de mii de alegători. La Chișinău au participat peste 240 mii de alegători sau circa 38% din total, cu 2% mai mult decât în primul tur. Așa cum știți, CEC a autorizat efectuarea unui sondaj de tip exit-poll, rezultatele căruia au fost prezentate o oră în urmă”, a spus Cimil.

Cristina Gurez

Share