Codreanu îi invită pe Năstase și Ceban la dezbateri. Află detalii!
Ex-primarul interimar al mun. Chișinău, Ruslan Codreanu, susține că percepția care se creează e că alegerile sunt mimate, iar aranjamentele s-au simțit pe tot parcursul campaniei electorale.
După cum informează OFICIAL, în cadrul unei conferințe de presă, Ruslan Codreanu a menționat că se vede cu ochiul liber că oamenii au făcut un blat.
„Chișinăul a fost împărțit și sferele de influențe au fost împărțite încă înainte de alegeri: pretorii, vice-pretorii, șefii de direcție fac campanie, care pentru PSRM, care pentru Blocul ACUM. Cei doi ezită cu mare iscusință să se întâlnească în dezbateri împreună. Ce mi s-a întâmplat mie nu este despre Ruslan Codreanu, este despre faptul că unicului candidat independent nu i s-a permis să candideze, folosind jocurile politice și resursele judiciare. Acum că am avut două zile libere, nu am umblat cu pupatul ușilor pe la instanțele de judecată și m-am uitat peste programele candidaților și dincolo de soluții cosmice se vede foarte clar ruptura de realitate și problemele reale ale cetățenilor. Oamenii văd diferența și simt diferența între problemele reale pe care le au și promisiunile cosmice cu care vin alții”, a precizat el.
Potrivit lui Codreanu, cert este că orașul Chișinău este un organism viu, care are un potențial enorm să se dezvolte și să crească pe propriile venituri și forțe.
„Marea alianță evită să se întâlnească la dezbateri unul cu altul și atunci îi invit pe ambii (n.r. – Andrei Năstase și Ion Ceban) la dezbateri cu mine, să aleagă ei locul și ora unde”, a mai spus Codreanu.
Andriana Cheptine