Ministru român: R. Moldova va avea, în continuare, în România cel mai sincer partener din regiune
Ministrul Afacerilor Externe al României, Ramona Mănescu, astăzi, a susținut declarații de presă – la Chișinău, alături de ministrul Nicu Popescu, informează OFICIAL.
Astfel, ministrul român s-a referit la foaia de parcurs și la rolul acesteia. „În aceste momente, suntem în măsură să semnăm foaia de parcurs, care a fost discutată de toate ministerele. Această foaie de parcurs cuprinde practic agenda europeană a Republicii Moldova: interconectarea energetică, infrastructura de transport, cooperarea regională și teritorială, securitate cooperare în domeniul afacerilor interne, cooperare în domeniul finanțelor publice și a fondurilor europene, agricultură, justiție, educație și, nu în ultimul rând, cooperarea între cele două ministere pe care le reprezentăm”, a comunicat Mănescu.
Prin urmare, ministrul Afacerilor Externe al României a ținut să accentueze: „Republica Moldova va avea, în continuare, în România cel mai sincer și cel mai angajat partener din regiune și Uniunea Europeană”.
Mihaela Conovali