Cetățenii pot merge în audiență la Premier și miniștri. Află detalii!

Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, o hotărâre cu privire la organizarea audienței cetățenilor, informează OFICIAL.

Astfel, s-a stabilit ca audienţa persoanelor să se efectueze după anumite zile:

  • Prim-ministru – a treia zi de vineri a lunii;
  • viceprim-miniștri – a treia zi de vineri a lunii;
  • miniştri şi conducători ai altor autorităţi administrative centrale – a treia zi de vineri a lunii;
  • secretar general al Guvernului, secretari generali adjuncți ai Guvernului, secretar general al ministerului, secretari de stat şi adjuncţi ai conducătorilor altor autorităţi administrative centrale – a treia zi de vineri a lunii;
  • conducători şi adjuncţi ai conducătorilor subdiviziunilor structurale – a treia zi de vineri a lunii, conform programului de lucru.

Totodată, potrivit hotărârii, înscrierea solicitanţilor pentru audienţă la Prim-ministru şi viceprim-miniştri se efectuează de către subdiviziunea sau persoana responsabilă de relaţiile cu publicul, în temeiul demersului în scris privind subiectul abordat, în comun cu consilierii.

„Se recomandă conducătorilor autorităţilor administraţiei publice locale de nivelurile întîi şi al doilea să stabilească audienţa persoanelor în fiecare zi de luni a lunii curente”, se mai spune în hotărâre.

Andriana Cheptine

Share