Ce a făcut Chiril Gaburici sâmbătă și duminică
Atât sâmbătă, cât și duminică, premierul Chiril Gaburici a avut întrevederi și activități.
Astfel, sâmbătă, 14 martie, Chiril Gaburici a avut, la Chişinău, prima întrevedere cu liderul de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk.Discuţia a fost, în opinia şefului Guvernului de la Chişinău, una constructivă. „Am reuşit să întreprindem un pas suplimentar în activizarea procesului de reglementare transnistreană.”
În rezultatul întâlnirii, a fost semnat Protocolul adiţional de prelungire a mecanismului reluării circulaţiei trenurilor marfare prin regiunea transnistreană până la finele anului 2016. De asemenea, s-a convenit asupra finalizării lucrărilor de demontare a telefericului dintre oraşele Rezina şi Râbniţa.
Premierul Chiril Gaburici a reiterat interesul Chişinăului de a trece la un dialog constructiv şi activ, care ar permite înregistrarea progreselor şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a populaţiei de pe ambele maluri ale Nistrului.
Duminică, 15 martie, premierul a plecat la Bruxelles, unde va participa la prima reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană și va avea întrevederi cu mai mulți oficiali europeni.
Luni, 16 martie, Chiril Gaburici va avea întrevederi cu Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cu Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, cu Comisarul European pentru Politica de Vecinătate și Negocierile de Extindere, Johannes Hahn, și cu Comisarul European pentru Politica Regională, Corina Crețu. În seara zilei, va avea loc ședința Consiliului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană.
La Bruxelles, șeful Guvernului de la Chișinău va fi însoțit de viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Stephane Bride, vicepremierul pentru Reintegrare, Victor Osipov, ministrul Finanţelor, Anatol Arapu, şi ministrul Justiţiei, Vladimir Grosu.