Deputat ACUM: „Asemenea situații riscă să afecteze credibilitatea alegerilor”

Deputat ACUM: „Asemenea situații riscă să afecteze credibilitatea alegerilor”

„Când colectam semnături pentru parlamentare, trebuia să prezint 500 semnături valabile. Ajutat de bunii colegi din PAS, am adunat aproape 900 ca să fie sigur. Vreo 20 de semnături au fost invalidate – un scor excelent față de cazul altor colegi, cărora le-au fost invalidate sute. Nu este uşor să colectezi semnături. Ştiu nu din auzite. Ruslan Codreanu trebuia să prezinte 10.000 de semnături valabile ca să candideze la primărie. E o barieră, poate, prea mare, dar asta e altă conversație. A prezentat doar 400 semnături rezervă. Asta e puțin şi este riscant”. Aceasta scrie, pe o rețea socială, deputatul blocului ACUM, Dumitru Alaiba, informează OFICIAL.

„Este în interesul conducerii CEC, pentru care mi-am dat votul în Parlament, să asigure o transparență maximă a acestui subiect, pentru a demonstra societății şi mie inclusiv, că nu au fost aplicate aceleaşi metode care se aplicau până mai ieri asupra noastră. Cât de calitative au fost semnăturile ştie în primul rând Ruslan Codreanu. Acum Ruslan ar fi bine să nu piardă nici un minut victimizându-se, ci să aplice absolut toate metodele legale pentru a obține dreptul de a candida. Eu ştiu ce aveam eu de gând să fac dacă mă blocau pe nedrept. Ruslan Codreanu a intrat în primărie prin uşa din spate şi după asta pe sub masă. Nu oricine accepta o asemenea metodă de a deveni şef. Altul în locul lui, de exemplu eu, pur şi simplu pleca. Dar asta nu înseamnă că el nu merită să candideze şi să eşueze în alegeri libere”, a mai adăugat Alaiba.

„Asemenea situații riscă să afecteze credibilitatea alegerilor. Este, deci, în primul rând în interesul CEC să clarifice absolut toate detaliile. Noi nu suntem ca cei pe care i-am dat jos (şi care l-au promovat pe Ruslan Codreanu), iar asta este ocazia perfectă de a o demonstra în practică”, a conchis deputatul.

Mihaela Rotari

Share