Chiril Gaburici către producătorii agricoli: „Suntem o ţară agrară şi trebuie să ne mobilizăm ca să găsim căi spre noi pieţe de desfacere”

Chiril Gaburici către producătorii agricoli: „Suntem o ţară agrară şi trebuie să ne mobilizăm ca să găsim căi spre noi pieţe de desfacere”

Prim-ministrul Chiril Gaburici s-a întâlnit cu mai mulţi producători agricoli şi reprezentanţi ai asociaţiilor de profil. La întrevedere au mai participat ministrul Agriculturii, Ion Sula, ministrul Finanţelor, Anatol Arapu, şi reprezentanți ai ministerelor responsabile și ai agențiilor specializate.

Participanții au vorbit despre evoluţiile din agricultură, efectul embargoului impus de Moscova în luna iulie, anul trecut,  asigurarea accesului la noi pieţe de desfacere, precum şi despre obstacolele ce stau în calea producătorilor agricoli şi modalităţile de depăşire ale acestora.

Premierul a subliniat că agricultura este un sector prioritar pentru țara noastră şi că Guvernul va întreprinde toate eforturile pentru a depăşi barierele din domeniu. „Republica Moldova este o ţară agrară şi trebuie să ne mobilizăm ca să găsim căi spre noi pieţe de desfacere”, a declarat șeful Executivului.

De asemenea, părțile au convenit ca Guvernul să examineze problemele abordate. „Am stabilit un plan de acţiuni şi voi urmări pas cu pas cum sunt realizate aceste acţiuni. Urmează să avem acest dialog continuu, am stabilit chiar să fie unul lunar, pentru că sectorul agricol este foarte important pentru Republica Moldova”, a declarat şeful Cabinetului de miniștri.

La rândul său, ministrul Agriculturii, Ion Sula, a apreciat întâlnirea cu agricultorii drept una foarte bună. „Vreau să menţionez că la anumite probleme s-au dat reacţii imediat. Pe segmente sectoriale cu colegii de la Ministerul Agriculturii, de la Guvern vom veni cu anumite răspunsuri către producătorii agricoli”.

Potrivit datelor oficiale, o treime din populaţia Republicii Moldova activează în sectorul agricol, iar în 2014 ponderea agriculturii în PIB a constituit 12,3 la sută.


img_4854
img_4839

 

 

 

 

 

 

 

 

Doina Secrieru

Share