Renato Usatîi – la inaugurarea unui izvor: „Ori de câte ori reveneam din Rusia, de fiecare dată mă opream la acest izvor”
În satul Rediul Mare din raionul Dondușeni a fost inaugurat, după restaurare, un punct de atracție locală – izvorul de unde își ia începutul râul Răut. Potrivit independent.md, izvorul a fost restaurat la inițiativa liderului Partidului Nostru, Renato Usatîi.
„Am crescut în acest sat, îmi amintesc de fiecare casă de aici, de fiecare copac. Îmi amintesc cum mergeam împreună cu alți băieți la furat cireșe, iar paznicul ne speria cu o armă. Ori de câte ori reveneam din Rusia, de fiecare dată mă opream la acest izvor ca să beau apă. La fel procedau și alții. Mii de oameni cunosc gustul apei de aici”, a declarat Usatîi.
Lângă izvor a fost construită o fântână, din care localnicii vor lua apă. Liderul „Partidului Nostru” a declarat că și alți oameni din satul Rediul Mare, plecați peste hotare în căutarea unui loc de muncă, au ajutat la restaurarea izvorului. De asemenea, au contribuit și localnicii, pentru care scuarul din preajma izvorului a devenit locul preferat pentru odihnă.
Oaspetele special al sărbătorii de la Rediul Mare a fost Gheorghe Țopa. În duet cu Renato Usatîi, Gheorghe Țopa a cântat cunoscuta sa melodie „Veniți acasă, măi copii”, potrivit aceleiași surse.
Doina Secrieru