Deputat ACUM: Nu pot fi membra Biroului Politic al PPDA
Deputatul Blocului ACUM, Arina Spătaru, comunică despre decizia de a demisiona din calitatea de membru al Biroului Politic Permanent al Partidului „Platforma Demnitate şi Adevăr”, informează OFICIAL.
„Să plec din organul de conducere, în care vocea mea în perioada de iulie-septembrie anului curent nu a fost auzită şi nu a avut nicio valoare. Din păcate conducerea partidului n-a conturat clar organizațiilor locale teritoriale regulile cu care identificăm candidații comuni în cadrul Blocului „ACUM””, a scris Spătaru, pe o rețea socială.
„În consecinţă, oamenii din teritoriu n-au înțeles care sunt instrumentele de selectare și criteriile de identificare a celui mai bun dintre cei mai buni. La fel, n-a fost creat un ghid pentru ca oamenii să înțeleagă cum pot fi formate listele candidaților comuni în consiliile raionale, municipale, orășenești, sătești. Ca rezultat, echipele au intrat într-o perioadă de negocieri dureroase, bazate pe ură, atac la persoană, injurii, chiar și bătăi”, a mai comunicat Spătaru.
Totodată, aceasta susține că „Președintele, la fel și secretarul general s-au depărtat de tot procesul negocierilor”. „În calitate de membru al Biroului politic al PPPDA, la fel și în calitate de curator în mai multe raioane din Nord, am cerut de nenumărate ori susținerea și intervenția în soluționarea litigiilor și animozităților create în teritoriu. Însă, în afară de atac la persoană și discuții la modul imperativ, nu am auzit nimic ce ar putea ajuta oamenii din teritoriu. Constat cu regret că am devenit indezirabilă pentru toate întrebările „incomode”. Un partid nu se ține doar pe discursurile unui lider, un partid se ține pe membrii lui, oamenii din teritoriu. Mai ales când acest partid a rezistat 3 ani în opoziție, perioadă despre care îmi este dureros să scriu. Cel mai dureros este faptul că acești oameni, care au fost alături de PPPDA în perioade grele, ACUM sunt ignorați, în favoarea celor care până acum au stat în tufișuri. În popor se zice: „Nu da pasărea din mână pe cioara de pe gard.” – cu acest îndemn vin către toți colegii mei care continuă să pună presiuni pe liderii din teritoriu ca să cedeze o oarecare funcție sau un oarecare loc pe listă în favoarea celor din tufișuri”, a mai scris Spătaru.
În concluzie, ea scrie că: „Nu pot fi membra Biroului Politic al PPPDA atunci când lumea din organizațiile teritoriale ale partidului geme de nedreptate”. „Îmi asum eșecul negocierilor în cadrul Blocului ACUM pentru tot partidul și în numele tuturor membrilor partidului, inclusiv celor din OT Bălți”.
Mihaela Conovali