Un medic de familie din Chișinău implicat în comercializarea medicamentelor cu efect psihotrop
Ofițerii Direcției Antidrog ai Inspectoratului Național de Investigații în comun cu procurorii Procuraturii municipiului Chișinău oficiul Râșcani, au documentat activitatea infracțională a unui grup de persoane implicat în comercializarea drogurilor sub formă de medicamente cu efect psihotrop. Valoarea drogurilor depistate, precum și a celor vândute de către suspecți se ridică la 10 000 de lei.
Ca rezultat al investigațiilor, polițiștii au reținut doi bărbați cu vârsta de 31 și 54 de ani, unul din ei fiind medic în cadrul unui Centru al medicilor de familie din mun. Chișinău. Aceștia au pus la cale o schemă prin care realizau consumatorilor de droguri stupefiante, produse medicamentoase cu efect psihotrop.
Astfel, medicul elibera rețete pe numele unor persoane terțe și procura personal din farmacii stupefiante pe care le transmitea complicelui său pentru realizare.
În procesul de documentare a activității infracționale, ofițerii de investigație au efectuat achiziții de control, fiind procurate pastile Alprazolam și fiole de Tramadol.
În urma perchezițiilor efectuate de la suspecți polițiștii au depistat și ridicat 83 de pastile Alprazolam, 29 de fiole de Tramadol, precum și mai multe rețete pe care erau menționate denumiri de medicamente cu efect psihotrop.
Suspecții și-au recunoscut vina și se cercetează în stare de libertate.
Dacă le va fi demonstrată vinovăția, ei riscă o pedeapsă de la 7 la 15 ani de închisoare, aceștia fiind bănuiți de „Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare”.
Mihaela Rotari