Pentru alegerile locale generale vor fi deschise 1 969 de secții de votare

Pentru alegerile locale generale vor fi deschise 1 969 de secții de votare

Pentru alegerile locale generale din 20 octombrie 2019 vor fi deschise 1 969 de secții de votare, transmite OFICIAL.

Cele mai multe secții de votare se găsesc în circumscripțiile electorale:

–          Chișinău nr.1, care cuprinde sectoarele și suburbiile capitalei – 307;

–          Orhei nr.25 – 83;

–          Ungheni nr.35– 78;

–          Soroca nr.29 – 74.

Cele mai puține secții de votare vor fi deschise în circumscripțiile electorale:

–          nr.15 Dubăsari – 14;

–          Basarabeasca nr. 5 – 15.

În contextul organizării și a alegerilor parlamentare noi în ziua de 20 octombrie curent, 50 de secții de votare din circumscripția electorală uninominală (CEU) nr.17 Nisporeni și 27 de secții de votare din CEU nr.33 Chișinău, vor desfășura și operațiuni electorale specifice scrutinului parlamentar.

Totodată, alte 25 de secții de votare au fost organizate pentru alegătorii din localitățile din stânga Nistrului (Transnistria), municipiul Bender şi unele localități ale raionului Căușeni (în CEU nr.48) și 85 de secții de votare – peste hotarele Republicii Moldova (în CEU nr.50).

Până pe 24 septembrie 2019 urmează a fi create birourile electorale ale secțiilor de votare.

Cristina Parfeni

Share