Marius Lazurca: ”Cetățenii așteaptă o justiție transparentă, promptă, echitabilă”

Marius Lazurca: ”Cetățenii așteaptă o justiție transparentă, promptă, echitabilă”

Ministrul Justiției, Vladimir Grosu, a avut astăzi o întrevedere bilaterală cu Ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca. Principalele subiecte ale discuției s-au axat pe continuarea reformelor din domeniul justiției și menținerea parcursului european al Republicii Moldova.

Vladimir Grosu a dat asigurări că schimbările care au loc în domeniul judiciar vor continua și se va lucra cu același ritm pentru a atinge obiectivele prevăzute în Strategia de reformare a sectorului justiției pentru anii 2011-2016. ”Nu abandonăm reformele începute. Ne-am asumat toată responsabilitatea de a le continua, de a promova și implementa până la capăt proiectele demarate și de a iniția altele noi. Ne dorim ca cetățenii să-și recapete încrederea în actul justiției”, a spus ministrul Justiției.

Excelența Sa l-a felicitat pe Vladimir Grosu cu ocazia numirii în funcția de minsitru al Justiției și i-a dorit mult succes în reformarea sectorului justiției. Totodată, Marius Lazurca a reiterat că România va susține în continuare reformele din acest domeniu, care este unul prioritar. ”Vă încurajăm să continuați reformele. Confirmăm că vom sprijini, atât la nivelde asistență  tehnică, cât și la nivel de expertiză, acțiunile pe care le implementați. Cetățenii acestei țări așteaptă o justiție transparentă, promptă, echidistantă”, a subliniat diplomatul român.

Mai mult, Marius Lazurca și-a exprimat speranța că intensa colaborare moldo-română pe segmentul justiției va fi consolidată. ”Ambasada României este gata să asigure legătura între Comisia Națională de Integritate din Republica Moldova și Agenția Națională de Integritate din România, pentru un schimb continuu de experiențe și bune practici”, a menționat Ambasadorul român.

Ministrul Justiției a mulţumit pentru atitudinea și interesul pe care îl are România faţă de reformele din Republica Moldova. În contextul discuțiilor, Vladimir Grosu a vorbit despre prioritățile Ministerului Justiției: reforma Procuraturii, consolidarea activității Comisiei Naționale de Integritate, misiunea europeană de asistență în reformarea justiției, promovarea medierii, continuarea reformării Institutului Național al Justiției.

Maria Roșca

Share