Dodon către Daul: Am subliniat importanța menținerii consensului în cadrul coaliției de la guvernare

Dodon către Daul: Am subliniat importanța menținerii consensului în cadrul coaliției de la guvernare

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut astăzi o întrevedere cu Joseph Daul, Președintele Partidului Popular European, care se află într-o vizită la Chișinău, informează OFICIAL.

În cadrul unei postări pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că, în cursul dialogului, au discutat agenda politică internă și externă a Republicii Moldova, precum și întregul spectru al relațiilor bilaterale cu Uniunea Europeană.

„Am menționat că în cadrul recentei vizite la Bruxelles am avut un dialog productiv și consistent cu oficialii europeni subliniind că intensificarea și aprofundarea dialogului bilateral cu UE, implementarea eficientă a Acordului de Asociere și restabilirea imaginii Republicii Moldova, sunt extrem de importante pentru actuala conducere a țării și pentru cetățenii ei. Am mulțumit oficialului pentru susținerea personală acordată țării noastre în procesul de transfer pașnic al puterii și depășirii crizei politice care a avut loc la începutului lunii iunie curent. În context, am subliniat importanța menținerii consensului în cadrul coaliției de la guvernare și a dialogului constructiv dintre Președinție, Guvern și Parlament, pentru a depăși cu succes provocările și riscurile cu care ne confruntăm. Am reiterat că prioritățile actualei guvernări sunt bazate pe implementarea reformelor asumate, în special, reforma justiției și cea a procuraturii, asigurarea securității energetice a țării, combaterea corupției în toate sferele și la toate nivelurile, promovarea politicilor de stimulare a economiei, organizarea alegerilor locale generale libere și corecte, consolidarea democrației și statului de drept ș.a”, a scris Dodon.

Șeful statului și-a exprimat convingerea că poziția consolidată a Președintelui, Parlamentului și a Guvernului Republicii Moldova cu privire la agenda internă și externă a țării va impulsiona cooperarea noastră cu partenerii externi, inclusiv cu Parlamentul European. „De asemenea, am reiterat că promovarea unei politici externe echilibrate, păstrarea statutului de neutralitate permanentă a Republicii Moldova și soluționarea conflictului transnistrean sunt obiectivele de bază care vor asigura prosperarea țării noastre”, a mai scris Dodon.

Andriana Cheptine

Share