Maia Sandu, despre limba română: Cel mai frumos monument pe care-l putem face limbii române este să o vorbim corect
Premierul țării, Maia Sandu, punctează că „cel mai frumos monument pe care-l putem face limbii române este să o vorbim corect, să ne îmbogățim limbajul, să citim cărți românești și să promovăm cultura românească”, transmite OFICIAL.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Maia Sandu scrie că limba română nu are nevoie de monumente și nu cere nimic de la vorbitorii ei.
„Noi avem nevoie de limba română pentru că în ea am crescut ca oameni. Pentru că limbajul reprezintă mai mult decât un instrument de comunicare cu celălalt, el ne definește ca ființe umane. Coerența și creativitatea noastră în limbaj este, de fapt, coerența și creativitatea noastră în gândire. Vorbind frumos, gândim frumos și, respectiv, devenim oameni frumoși.
Această sărbătoare este și un prilej bun de a ne aduce aminte cum este să rămâi fără limba ta, iar câștigarea dreptului de a scrie cu grafie latină și de a reveni în spațiul limbii române a fost o restabilire a demnității noastre și a identității poporului nostru. Vorbiți-le copiilor astăzi despre limba română, citiți împreună o poezie de Eminescu, Vieru, Matcovschi sau Naum, ascultați împreună un cântec de Doina și Ion, spuneți-le că limba română ne definește ca neam și ca identitate între alte popoare, explicați-le că toate limbile au farmecul lor și că suntem cu atât mai bogați cu cât mai multe limbi cunoaștem. Și mergeți împreună cu familia la Salonul Internațional de Carte Bookfest!
Fiți mândri că vorbiți limba română!”, se spune în mesaj.
Mihaela Rotari