Renato Usatîi, unul dintre cei mai urmăriți politicieni pe Facebook. Pagina liderului PN a depășit 100 mii de fani
Renato Usatîi le-a mulțumit joi seara, într-o intervenție live, tututor celor peste 100.000 de persoane care îl urmăresc pe Facebook. În context, el a subliniat că nu a cumpărat like-uri din India, făcând aluzie la Igor Dodon.
„Noaptea trecută am văzut că pagina mea oficială de Facebook a depășit cifra de 100.00 de fani. Vă mulțumesc pentru că mă urmăriți. Sunteți cei care ați auzit adevărul și l-ați spus altora”, a menționat Usatîi.
El a subliniat că nu a cumpărat like-uri din India sau din altă țară, așa cum au descoperit jurnaliștii în investigație că au procedat unii politicieni.
„Țineți minte când Dodon a vrut într-o singură noapte să depășească pagina mea de Facebook și a cumpărat 10.000 de like-uri din India”, a declarat Renato Usatîi.
Amintim că în 2018 jurnaliștii au descoperit că pagina de Facebook a președintelui Igor Dodon a fost apreciată de aproape 8.000 de utilizatori provenind din India. Atunci s-a sugerat că Dodon a cumpărat aprecierile pe Facebook.
sursa: ru1.md