Igor Dodon: Consider necesar ca la începutul lunii septembrie, să fie discutate unele dintre cele mai actuale subiecte și probleme cu care se confruntă economia
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a prezidat astăzi, o ședință de lucru cu consilierii în vederea organizării și desfășurării, la 3 septembrie, a unei ședințe lărgite a Consiliului Economic pe lîngă Președintele RM.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că, această decizie a fost luată în urma numeroaselor întrevederi cu reprezentanții cercurilor de afaceri, ai autorităților locale, precum și ținînd cont de multiplele adresări ale agenților economici pe diverse subiecte către șeful statului.
„Consider necesar ca la începutul lunii septembrie, să fie discutate unele dintre cele mai actuale subiecte și probleme cu care se confruntă economia, cum ar fi – problemele ce țin de politica fiscală și protecția intereselor producătorului autohton, înființarea institutului „ombudsmanului de afaceri”, problema deficitului forței de muncă, monopolizarea exportului unor anumite grupuri de mărfuri, dezvoltarea complexului agroindustrial, a industriei IT, turismului, transporturilor, construcțiilor ș.a.”, a scris Dodon.
Mihaela Rotari