Cauza penală privind crima care a avut loc în satul Vulcănești – expediată în instanța de judecată

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a expediat în instanța de judecată cauza penală privind crima care a avut loc la 25.05.2019 în satul Vulcănești din raionul Nisporeni, în urma căreia a fost împușcat mortal un bărbat de 37 de ani, informează Oficial.

„Procurorii în termeni restrânși au acumulat probe incontestabile, inclusiv și secvențe video din momentul comiterii infracțiunii, care au permis a constata că în rezultatul unei cerți ce s-a produs cu puțin timp înainte de momentul infracțiunii, 5 consăteni s-au deplasat la domiciliul victimei, situat în satul Vulcănești din raionul Nisporeni unde la poarta gospodăriei acestuia, în prezența soției și fiicei minore, i-au înjurat și amenințat cu aplicarea violenței. În timpul altercației, unul din agresori, și anume un tânăr de 24 ani, având asupra sa pistolul de model ,,Glock”  care îl deținea legal, a efectuat mai multe împușcături în direcția victimei, cauzându-i acestuia multiple plăgi și în consecință persoana  a decedat. Patru făptași au fost puși sub învinuire, fiindu-le  incriminată comiterea infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (3) din Codul penal -,,huliganismul agravant,, pentru care riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 7 ani, iar individul care a efectuat împușcătura a fost pus sub învinuire, fiindu-i incriminată comiterea infracțiunii de omor și huliganism agravant și riscă o pedeapsă de la 15 la 20 ani închisoare sau detențiune pe viață”, se spune în comunicat.

Mihaela Rotari

Share