Autoritățile din Orhei continuă să repare drumurile: „La inițiativa lui Ilan Șor”
Primăria municipiului Orhei continuă lucrările de construcție și reparație a străzilor din localitate la inițiativa lui Ilan Șor. Până la sfârșitul acestei săptămâni urmează să fie finisate lucrările de modernizare a străzii S. Lazo, cu o lungime de peste 700 de metri. Lucrările au loc în cadrul unui proiect inițiat de fostul primar, Ilan Șor, privind modernizarea infrastructurii orașului Orhei.
În prezent este reparată o porțiune de carosabil de aproape 6,7 mii de metri pătrați a străzii S. Lazo. De asemenea sunt finalizate și câteva porțiuni ale străzilor adiacente – V. Cupcea și Eliberării. Pentru executarea lucrărilor a fost curățat asfaltul de pe strada V. Cupcea pe o lungime de 40 de metri, pe o suprafață totală de 300 de metri pătrați.
Pentru reparația străzii S. Lazo și a celor două adiacente sunt necesare aproximativ 500 de tone de prundiș și aproape 1.300 de tone de asfalt fierbinte.
Primarul interimar al municipiului Orhei a dat asigurări că până la sfârșitul acestei săptămâni vor fi finisate lucrările care au început cu aproximativ o lună în urmă. „În cel mai scurt timp vom finisa aceste lucrări. Mergem până la sfârșitul străzii. Strada este renovată în totalitate. Stratul superior a fost scos. De asemenea este amenajat și trotuar pentru pietoni, care nu a existat până acum. Lucrările vor finalizate până la sfârșitul săptămânii pentru că se lucrează destul de intensiv”, a declarat Diana Memeț.
Memeț a comunicat că, reparația străzii S. Lazo a fost una prioritară pentru administrația municipiului, deoarece aceasta face legătura dintre centru și zona Lupoaica, dar și cu satele din apropiere.
Modernizarea infrastructurii rutiere a municipiului Orhei a fost una din principalele promisiuni ale fostului primar, liderului Partidului Politic ȘOR, Ilan Șor, a declarat vicepreședintele formațiunii, Marina Tauber. Ea a dat asigurări că toate angajamentele pe care și le-a asumat echipa partidului său vor fi realizate, în pofida presiunilor din partea actualei guvernări. „Chiar dacă unii au spus că după parlamentare nu vom face nimic, noi continuăm planul nostru și realizăm angajamentele noastre. Continuă toate proiectele de infrastructură, sociale, economice. Tot ce ține de programul de dezvoltare a municipiului Orhei, totul va fi executat și toate proiectele vor fi implementate așa cum am discutat cu oamenii”, a comunicat Marina Tauber.
În același timp, Tauber a precizat că Orheiul este un model de dezvoltare a tuturor localităților urbane din Republica Moldova. „Localitățile în care muncesc echipele Partidului ȘOR vor fi dezvoltate la fel ca Orheiul. Toate localitățile, orașele și satele unde este prezentă echipa noastră, vor trăi ca în orașul Orhei. Orhei este un exemplu pentru toate localitățile din țara noastră. Iar comuna Jora de Mijloc – cum trebuiesc dezvoltare localitățile rurale”, a menționat Tauber.
„Nu evităm să spunem că situația este complicată. Noi, întreaga echipă, trăim sub presiune, dar nu uităm de promisiunile noastre. Cât timp au vorbit cei de la guvernare despre îmbunătățirea condițiilor de trai, noi vedem doar majorarea tarifelor și taxelor, adică reforme antipopulare”, a declarat vicepreședintele Partidului Politic ȘOR, Marina Tauber.
Amintim că, în 2015, fostul edil al Orheiului, Ilan Șor a lansat un program de modernizare a infrastructurii localității, care presupune și reparația capitală a străzilor. În această perioadă toate arterele importante ale Orheiului au fost reconstruite.
Mihaela Rotari